Am învăţat de la declaraţiile politice de la noi că nu e bine să spui chiar tot ce te taie capul, pentru că se poate prăbuşi leul. La fel, o scăpare de la bursa americană Dow Jones ar fi putut sabota grav acţiunile Apple şi Google, dacă era luată în serios. Aparent, pentru câteva zeci de secunde "Google a cumpărat Apple" şi asta apărea pe terminalele de la bursă.
La ora locală 9:00 pe Coasta de Est, Dow Jones afişa din cauza unei erori tehnice vestea că Google cumpără Apple contra a 9 miliarde de dolari. Seria de ştiri venită "pe fir" includea informaţii că Steve Jobs sugerase această achiziţie în testamentul său şi că înţelegerea se va finaliza mâine. Serviciul de ştiri al bursei a trimis o serie de alerte cu privire la tranzacţie şi evident toată lumea le-a luat drept false.
Ca atare preţul acţiunilor Apple şi Google nu a fost influenţat, dar imaginaţi-vă că ar fi fost vorba despre Tesla şi Apple, oare cum stătea treaba? Tesla ar fi câştigat milioane serioase de dolari, poate chiar zeci sau sute de milioane. Dow Jones şi-a cerut scuze pentru eroare, care a rulat pe terminalele bursiere timp de 2 minute. E bizar cât de clară şi detaliată era eroarea, sunând mai degrabă ca o glumă sau ca un hack. Vă daţi seama că bursa nu ar dori să recunoască faptul că a fost hăcuită la nivel atât de înalt...
Dacă se întâmplă probleme aici, vă daţi seama că jocul cu preţul gazului şi curentului electric de la noi e o bagatelă la Bursa de Valori Bucureşti.