Comisia Europeană nu se joacă, atunci când vine vorba de amenzi aplicate giganţilor tech. Simte asta pe pielea sa Qualcomm în aceste zile, Comisia Europeană luand decizia să îi amendeze cu 997 de milioane de euro pentru că i-au plătit pe cei de la Apple să le garanteze exclusivitatea livrării de componente pentru iPhone şi iPad.
Qualcomm a plătit firma din Cupertino pentru a avea garanţia că chipset-urile şi componentele sale vor ajunge pe tabletele şi telefoanele Apple. E vorba de un caz clasic antitrust şi anti concurenţial aici, care nu a lăsat loc şi rivalilor. Perioada în care s-a petrecut aceasta cumpărare a exclusivităţii este de 2011 - 2016. E vorba despre chipset-uri baseband LTE şi acum înţelegem de ce Intel a tot stat pe bară şi nu a reuşit să îşi aducă chip-urile pe iPhone şi iPad.
Pe de altă parte, nu înţeleg cum Qualcomm a îndrăznit să tot dea Apple în judecată anul trecut, ştiindu-se cu musca pe căciulă. Producătorul de chip-uri a plătit miliarde de dolari șpagă către Apple, să o spunem pe şleau, în condiţiile în care firma condusă de Tim Cook ar fi putut alege orice alt furnizor, în urma unei licitaţii. Plăţile nu erau nici măcar discount-uri, erau pur şi simplu garanţia faptului că Apple NU ARE VOIE să folosească alte chipset-uri.
În acest mod li s-a refuzat consumatorilor şansa la componente mai bune şi la inovaţie, ceea ce este ilegal, cel puţin în UE. Documentele arată că Apple a dorit să treacă la componente Intel, dar era ţinută în şah de Qualcomm. Evident Qualcomm va face un apel la decizia Comisiei Europene, dar ceva îmi spune că vor plăti oricum.
Şi pentru cine vrea nişte context, avem aici un timeline cu şicanele între Qualcomm şi Apple din ultimii ani: