Atunci când Microsoft Surface Duo a fost anunţat la începutul lunii octombrie din 2019, toată lumea a fost intrigată de faptul că prototipul nu avea o cameră... deloc. Între timp au mai fost scăpări ale sale, iar cea mai nouă versiune îl găseşte pe fostul "Surface Phone" cu o cameră cu bliţ şi cu talie mai subţire.
Ceea ce vedem aici este o fotografie hands on cu telefonul cu două ecrane, care dezvăluie o cameră selfie cu bliţ în zona dreaptă sus. Fotografia a fost realizată în transportul public, SkyTrain-ul din Vancouver, Canada. Cineva a prins chiar şi un video cu acea persoană jucându-se pe telefon, cu o parte din ecran pliată în spatele celeilalte. S-ar părea că telefonul se va baza doar pe acea cameră "frontală" cu bliţ", care ar putea deveni camera principală în funcţie de cum roteşti ecranele.
Chiar dacă atunci când e închis, Surface Duo încă pare gros, cei care au văzut handsetul mai de aproape spune că ar fi pierdut câţiva milimetri faţă de prototipul din octombrie. Teoretic ar trebui să vină în perioada sărbătorilor de iarnă din acest an, dar dacă e aşa avansat proiectul, ar putea sosi chiar mai devreme. Mă gândesc la evenimentul Microsoft BUILD din luna mai, când firma din Redmond va vrea cu siguranţă să ne arate măcar un produs cu specificaţii finale, un design final şi să ne ofere şi un preţ şi o dată de lansare.
Mă aştept să mai apară scăpări în următoarele săptămâni, inclusiv la nivel de dotări. La ultima strigare avea Android 10, suport pentru stylus, procesor Snapdragon 855 şi un ecran de 8.3 inch. Un ecran despărţit de balama dintre cele două ar avea 5.6 inch în diagonală.