În vreme ce modelele iPhone 9 și iPhone X Plus au tot avut parte de scăpări în ultima vreme, nu același lucru se poate spune și despre iPhone X (2018), un telefon care abia astăzi mai apare în peisaj. După ce am văzut fotografii și chiar materiale video hands-on cu machetele primelor dispozitive mai sus menționate, acum avem șansa de a-l vedea și pe noul iPhone X ediția 2018 într-o asemenea ipostază.
După cum era de așteptat la nivel de look noul iPhone X nu va aduce nici o schimbare comparativ cu originalul cel lansat în toamna anului trecut. Dimensiunile rămân identice și la fel și elementele de design care ne sunt deja familiare. Același stil va fi adoptat și de către iPhone X Plus și iPhone 9, cu mențiunea că această din urmă variantă va avea ecran LCD și o singură cameră foto în spate.
Celelalte două modele se vor livra cu panouri OLED și cu o cameră duală în spate, probabil de nouă generație. Multe dintre upgrade-uri se vor remarca la nivel hardware și așteptați-vă ca iPhone X 2018 să aibă un preț similar cu cel al variantei din 2017. Din ultimele vești aflate, există posibilitatea ca în acest an să vedem un model dual-SIM de iPhone și ca Apple să folosească exclusiv modemuri Intel pe aceste telefoane.