Ne-au mai rămas doar 6 zile de așteptare până la marele eveniment Apple în cadrul căruia vom vedea lansate nu unul, nu două, ci chiar 3 noi modele iPhone. Poate cel mai interesant din această nouă gamă va fi modelul cu diagonală de 6.5 inch care până mai acum 24 ore era cunoscut drept iPhone Xs Plus. Acum situația se schimbă odată cu apariția unui nou nume în ecuație și anume iPhone Xs Max.
Ar fi prima dată când gigantul din Cupertino alege să folosească terminația "Max" pentru un produs din portofoliul propriu și dacă într-adevăr se va întâmpla așa, atunci ar trebui ca în următoarele zile să vedem fotografii cu ambalajul de retail care să confirme denumirea cu pricina.
Noul telefon va opta pentru același decupaj deasupra ecranului care va găzdui sistemul Face ID, în vreme ce în spate vom vedea o cameră duală de nouă generație cu zoom optic și bokeh îmbunătățit. Va avea și o baterie generoasă la pachet și va sosi din fabrică cu iOS 12 preinstalat.