Un studiu publicat de către cei de la Digitimes arată că brandurile taiwaneze care produc telefoane mobile nu au dus-o chiar excelent în trimestrul 3 al acestui an. Per total, toate companiile taiwaneze din domeniu au înregistrat un picaj de livrări cu 35% faţă de anul trecut, ajungând la 12.36 milioane de unităţi.
Sunt incluse aici HTC, ASUS şi Acer, iar rezultatele au făcut ca şi partenerii lor să aibă de pierdut, firme precum Compal, Foxconn, Arima sau Wistron. Şi chiar dacă Compal şi Arima au acceptat comenzi de la Sony, situaţia tot nu e roz deloc. Arima a colaborat şi cu LG, iar Wistron cu BlackBerry, dar fără a mişca prea mult potenţiometrul segmentului.
În ce îi priveşte pe cei de la ASUS, ei au raportat venituri bune pentru trimestrul 3 al anului curent, cu profituri de 187.75 milioane de dolari, în creştere cu 45% faţă de trimestrul anterior şi cu 42% faţă de anul trecut. Vânzările de produse sub brand propriu au crescut cu 14% faţă de perioadă anterioară, dar au fost cu 3% sub anul trecut.
Trimestrul viitor va face simțită prezenta modelelor ZenFone 3 si Google Pixel pentru vanzarile si profiturile ASUS si HTC.