iPhone SE 4 Plus fotografiat sub formă de macheta; Vom avea două modele noi în 2025?

2.169 ori
<b>iPhone SE 4 Plus fotografiat sub formă de macheta; Vom avea două modele noi în 2025?</b>Nu e prima dată când auzim teoria că Apple are de gând să lanseze două versiuni de iPhone SE 4 în 2025. Se pare că una va fi cea clasică, un iPhone 14 reciclat, dar va exista şi un model Plus. Azi vedem machete pentru ambele terminale

Nu e prima dată când auzim teoria că Apple are de gând să lanseze două versiuni de iPhone SE 4 în 2025. Se pare că una va fi cea clasică, un iPhone 14 reciclat, dar va exista şi un model Plus. Azi vedem machete pentru ambele terminale şi le analizăm mai jos.

iPhone SE 4 e aşteptat în 2025, probabil la evenimentul Apple de primăvară. Noul smartphone va folosi un şasiu "reciclat" de iPhone 14, dar modulul de cameră va aminti mai mult de iPhone 7 Plus. În continuare Apple insistă pe o cameră singulară, o raritate în ziua de azi. Va fi un senzor de 48 de megapixeli totuşi, probabil preluat de la iPhone 15 şi 16. 

iphone

Blogul japonez Macotakara, care nu prea dă greş cu scăpările, este autorul acestui leak, partajând fotografii şi un video chiar cu unităţi dummy, machete mai pe româneşte. Ele reprezintă modelele iPhone SE 4 şi iPhone SE 4 Plus. Ambele au breton, asta vedem din prima şi au şi muchii destul de groase. iPhone SE 4 ar măsura 146.7 x 71.5 x 7.8 mm, aproape de dimensiunile lui iPhone 14.

Iar cei care au pus mâna pe machete spun că îi vin bine husele lui iPhone 14, în afară de zona camerei totuşi. Sursa avertizează că iPhone SE 4 Plus are şanse să rămână doar zvon, de vreme ce nu prea a mai avut scăpări până acum. Dacă e real şi avem o diagonală de 6.1 inch pe modelul cel mic, atunci cel mare clar are 6.7 inch. De văzut ce procesor se află pe iPhone SE 4, dar cred că teoria cu Apple A15 e plauzibilă.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×