OnePlus 13 va fi lansat oficial în China pe 31 octombrie 2024, lucru confirmat deja de către compania chineză. Va fi unul dintre primele telefoane cu procesor Snapdragon 8 Elite la interior, iar azi îl vedem scăpând în fotografii hands on. Ele provin de la un eveniment de gaming din China.
Ştim că OnePlus 13 va sosi în 3 nuanţe: alb, cu o sticlă eleganta pe spate, albastru,cu finisaj soft touch, similar cu pielea şi un gri închis, cu tente de maro şi textura de lemn. Ei bine fotografiile destul de clare cu produsul vin de la un concurs eSports din China, iar gamerii au apucat să se joace pe telefonul încă nelansat. Concursul era unul de PUBG Mobile şi premiile ajungeau la milioane de dolari.
Ce vedem în aceste poze? Că logo-ul Hasselblad se află lângă modulul foto, ceea ce nu se întâmplă pe OnePlus 12. Logo-ul OnePlus este acum centrat pe spatele terminalului şi avem şi o bandă argintie, care "taie" modulul foto, ceva nou faţă de OnePlus 12. Terminalul e aşteptat cu un ecran OLED de 6.82 inch, o cameră selfie de 50 MP, procesor Snapdragon 8 Elite şi 3 camere de 50 MP în spate.
Noul flagship are până la 24 GB RAM, 1 TB stocare, răcire cu vapor chamber şi grafit şi baterie mare, de 6000 mAh. În Europa ajunge probabil la început de an 2025, poate la MWC sau poate mai devreme. Va exista şi un OnePlus 13R.