Huawei Mate X2 va sosi pe 22 februarie, ştiam deja asta, la fel cum ştiam şi că va adopta un design pliabil spre interior. Asta înseamnă că va aduce mai mult cu Galaxy Fold şi Galaxy Z Fold 2, decât cu Huawei Mate XS. Acum apare şi un teaser cu privire la design şi o scăpare legată de un mod laptop.
Suntem la doar câteva zile distanţă de debutul lui Mate X2 şi mă aştept să tot vedem scăpări în următoarele 72 de ore. Pliabilul apare în acest teaser deschizându-se la un unghi generos şi etalând formatul cel nou. Ecranul se pliază spre interior şi nu spre exterior ca la Mate X/Mate XS. Scăpări trecute au indicat faptul că închis telefonul aduce cu un Xperia 1 II, adică îngust şi alungit, având un orificiu în formă de pilulă pentru o cameră selfie duală.
În schimb ecranul interior nu are nici un orificiu. Fie nu are cameră selfie integrată, fie e sub ecran. Scăpările mai arată şi că noul venit are un ecran de 6.45 inch pe exterior, cu rezoluţie de 2270 x 1160 pixeli şi un ecran interior de 8.01 inch. În spate s-ar afla o cameră quad cu un senzor principal de 50 MP, alături de o cameră de 16 MP ultrawide, 12 MP şi 8 MP. Cele două din urmă ar putea fi telephoto cu zoom optic 3X şi Macro sau Bokeh. Sau poate avem două camere telephoto?
Ce ştim sigur e că primim o baterie de 4400 mAh cu încărcare la 66W, procesor Kirin 9000 şi 8 sau 12 GB RAM. Preţul noului venit ar fi de peste 2000 de dolari, iar unele voci afirmă că teaserul de mai sus de fapt face referire la un mod Laptop. În acel mod ai jumătate de ecran ca afişaj şi jumătatea cealaltă ca tastatură.