HTC urmează să lanseze 3 noi smartphone-uri în trimestrul întâi al anului viitor, conform unor surse din Taiwan

354 ori
<b>HTC urmează să lanseze 3 noi smartphone-uri în trimestrul întâi al anului viitor, conform unor surse din Taiwan</b>Potrivit unui raport sosit din Taiwan, se pare că cei de la HTC pregătesc nici mai mult nici mai puțin de 3 smartphone-uri pentru lansare în trimestrul 1 al anului viitor, modele așteptate la CES și MWC. Printre acestea vom vedea cel mai probabil și

Chiar dacă HTC 10 a fost mai bine primit de public decât HTC One M9, iar headsetul VR HTC Vive este printre cele mai bune produse din segmentul în care operează, HTC e departe de a fi pe val, aşa că în 2017 va trebui să facă ceva special pentru a ieşi pe plus. Planurile s-au pus în mişcare, se pare, pentru ca surse din Taiwan afirmă că HTC ar pregăti 3 noi smartphone-uri de lansat în primul trimestru al anului viitor.

Unul dintre ele va fi flagshipul companiei, aşa numitul HTC 11, apoi vor urma şi două modele mai accesibile. HTC 11 ar urma să fie derivat din conceptul HTC Ocean şi ar putea debuta la MWC 2017 spre finalul lunii februarie. Între timp am putea vedea un model cunoscut ca HTC X10 fiind anunţat pe 12 ianuarie, mai ales că HTC a postat deja un teaser pentru un astfel de produs.

HTC X10 ar fi urmaşul lui HTC X9, lansat cu un an în urmă şi el va oferi un upgrade pentru specificaţiile sale. Al treilea smartphone nou ar fi un HTC Ocean Note, terminal cu diagonală mai mare şi poate chiar cu stylus, practic o versiune mai mare a lui HTC 11. Încă nu e clar dacă vom vedea şi modele Desire noi la început de 2017, destul de curând după lansarea din această toamnă a modelelor Desire 10.

Totul va depinde totuşi de HTC 11: dacă el e un succes atunci sunt speranţe pentru HTC 11, dacă e doar un HTC 10 sau Google Pixel reciclat atunci HTC poate lua în calcul outsourcing-ul dupa model BlackBerry şi să fluture steagul alb.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×