Cu toate că încă de la debutul oficial al platformei de video-streaming YouTube s-au schimbat multe în materie de design, la ora actuală serviciul ar putea arăta totuși mult mai bine ca urmare a numeroaselor opțiuni de customizare aflate la îndemâna dezvoltatorilor. Din câte se pare, Google ne pregătește un astfel de update cât de curând.
Este vorba despre o nouă interfața pentru player-ul video ce va include acum un taskbar transparent. Noua interfață pare a nu include butonul de vizionare ulterioară a clipurilor video, dar primim în plus o funcție prin care bara de control se va ascunde automat odată ce vom începe a urmări materialele video.
Totodată, se remarcă și folosirea unor iconițe cu font boldat, cât și implementarea unor meniuri similare cu cele din aplicația pentru mobil. Cu toate că funcția nu este inclusă momentan pentru utilizatori, prin intermediul unei extensii disponibile în Google Chrome putem schimba afișarea clipurilor.
Pentru a face acest lucru va fi nevoie să deschidem site-ul YouTube.com și da click pe iconița în formă de fursec a extensiei. De aici alegem vom da click pe VISITOR_INFO1_LIVE, iar în fereastra nou afișată vom introduce textul Q06SngRDTGA și apăsa ok. Ulterior, va trebui să ne delogăm din contul de YouTube pentru ca interfața să fie afișată.