Cum ştii că s-a ajuns la suprasaturare de zvonuri despre iPhone 7? Atunci când un banal buton Mute/Silent devine subiect de ştire. După avalanşe de randari, fotografii hands on şi chiar şi un clip vom diseca acum acest banal buton.
Circulă de ceva vreme în media teoria că noul iPhone va avea şi o variantă mai închisă la culoare decât de obicei, un negru mai inedit, un aşa numit "Black Onyx". Având în vedere coloritul butonului, se cam confirmă această teorie şi pare a fi vorba de un negru mat aici. Aceeaşi sursă afirmă şi că handsetul Apple va avea o cameră cu blitz cu 4 LED-uri, iar apoi confirmă şi că modulul foto va ieşi în relief.
E menţionată şi rezistenţa la apă şi varianta de pornire cu 32 GB stocare. Mi se pare interesant că şi Apple şi Samsung pregătesc lansarea de flagshipuri (Note 7 si iPhone 7) în nuanţe similare de negru într-o perioadă apropiată de timp. Cine a copiat pe cine oare? Sau e doar coincidenţă...