Google Pixel 6 Pro va avea o cameră periscop şi apare în noi randări + Video

3.432 ori
<b>Google Pixel 6 Pro va avea o cameră periscop şi apare în noi randări + Video</b>Cu o săptămână în urmă Google Pixel 6 şi Pixel 6 Pro au apărut în randări pe web mulţumită lui Jon Prosser. Primeam o schimbare dramatică de design, care este acum confirmată de un alt zvonac cu ștate vechi

Cu o săptămână în urmă Google Pixel 6 şi Pixel 6 Pro au apărut în randări pe web mulţumită lui Jon Prosser. Primeam o schimbare dramatică de design, care este acum confirmată de un alt zvonac cu ștate vechi, @OnLeaks. Aflăm şi extra detalii despre camera lui Google Pixel 6 Pro.

Google Pixel 6 PRO

Sursele discută despre o posibilă lansare pe 30 septembrie, odată cu sosirea lui Android 12 în versiunea finală. Randările detaliate CAD şi un video la 360 de grade vin de la @OnLeaks. Nuanţa zonei de sus din spate e acum mai degrabă roşie decât portocalie şi avem şi o cameră periscop vizibilă clar. Până acum TOATE telefoanele Pixel au făcut compromisuri la hardware-ul cameră, preferând să compenseze la capitolul software. Deducem chestiunea cu camera periscop din lentila dreptunghiulară din spate.

Google Pixel 6 PRO

Ultima oară când Google a pus o cameră telephoto pe un telefon al său a fost pe Pixel 4 acum 2 ani. Scăpările arată că Google oferă zoom optic 5X, sau apropiat de 5X. Se discută şi despre un CPU produs tot de Google, aşa numitul Whitechapel, în loc de Qualcomm Snapdragon. Se renunţă şi la camera ultrawide de 12 MP, în favoarea unui senzor Sony de înaltă rezoluţie.

În plus, camera principală ar avea senzor de 50 MP. De văzut dacă e noul senzor Sony IMX800 de 1 inch sau cel Samsung GN2. Sursa vorbeşte şi despre un ecran de 6.67 inch uşor curbat pe laturi, un AMOLED cu refresh rate ridicat. Se păstrează şi difuzoarele stereo sus şi jos.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×