Sony a lansat deja telefoanele importante din prima jumătate a lui 2021, Xperia 1 III, Xperia 5 III şi Xperia 10 III, dar nu se opreşte aici. Acum a scăpat Xperia Ace 2, sub forma unor randari de huse, care dezvăluie designul acestui telefon de buget cu cameră duală.
Telefoanele din gama Xperia Ace nu prea ajung în Europa, dar Sony îşi schimba des strategia, deci e greu de intuit intenţia să. Ce ştim sigur e că primul Xperia Ace a venit în mai 2019 şi avea dotări midrange. Includea un procesor Snapdragon 630, 4 GB RAM şi ecran de 5 inch IPS Full HD+, plus baterie de 2700 mAh. Venea pe negru, alb şi mov, cu un corp foarte compact, îngust şi cu muchii rotunjite. Rula Android 9 şi avea o cameră principală de 12 MP şi frontală de 8 MP. Primea şi difuzoare stereo.
Acum revenind la Xperia Ace 2, care ar fi de fapt un rebranding pentru acel Xperia Compact, pe care îl aşteptam la un moment dat. Randarile de huse dezvăluie o cameră duala în spate, cititor de amprente lateral şi vine cu buton fizic pentru cameră. Nu e foarte clar cum e integrată camera selfie, deoarece randările lui Xperia Compact din ianuarie au prezentat un breton picătură discret pentru acea cameră. Aşteptăm şi alte scăpări, mai elocvente. Nu avem specificaţii, dar în ianuarie circula ideea unui ecran de 5.5 inch, cel puţin 4 GB RAM, procesor Snapdragon 480 şi şi probabil o baterie de 4000 mAh sau mai puţin.