Mai devreme în cursul acestei zile vă prezentam o nouă fotografie cu phablet-ul Huawei Mate 8, un device de 6 inch a cărui lansare va avea loc pe data de 26 noiembrie în cadrul unui eveniment de presă. Iată că acum avem ocazia să aflăm și lista sa completă de specificații hardware, prin intermediulGFXBench.
Din câte putem remarca privind captura de ecran de mai sus, telefonul va sosi cu display Full HD de 6 inch (1920 x 1080 pixeli), cu 4 GB memorie RAM și cu un procesor octa-core HiSilicon Kirin 950 tactat la 2.2 GHz. Vom primi 64 GB de stocare și suport pentru atașarea unui card microSD.
Totodată, phablet-ul gigant al celor de la Huawei va oferi o cameră foto principală de 16 megapixeli cu bliț dual-tone, respectiv un senzor frontal de 8 megapixeli pentru pasionații de capturi selfie. Un alt detaliu dezvăluit de către GFXBench, este acela că Mate 8 va rula Android 6.0 Marshmallow din fabrică.