Samsung are în portofoliul său telefoane midrange destul de apreciate. Compania sud-coreeană reușește chiar să creeze hype înainte de lansarea modelelor din seriile A și M, fiind așteptate de fani an de an. Ei bine, acum așteptăm debutul terminalelor cu 4 în coadă. Mai exact, ar fi vorba despre Galaxy A34, A54, A74, dar și despre M34 și M54. În general variantele din lineup-ul „M” stau mai bine la capitolul baterie, deși specificațiile sunt similare cu ale omologilor din seria A. Azi aflăm primele detalii cu privire la Galaxy M54. Detalii avem mai jos.
Conform YouTuber-ului The Pixel, Galaxy M54 ar putea debuta la finalul acestui an sau la începutul anului viitor. El ar aduce un display Super AMOLED de 6.67 inch în diagonală, rezoluție Full HD+ și refresh rate de 90Hz. Remarcăm deci un downgrade la capitolul refresh rate, Galaxy M53 având display de 120Hz. Totuși, la interiorul telefonului s-ar afla un procesor Snapdragon 888, dar și 8 GB RAM și 128 GB de stocare.
Vorbim deci despre un CPU flagship, integrat pe multe telefoane de top în urmă cu un an. Galaxy M54 ar aduce și o cameră selfie de 32 MP, iar în spate s-ar afla un setup ce implică un senzor principal de 64 MP, unul de 12 MP ultrawide și unul de 5 MP (macro). Nu e încă clar dacă terminalul va beneficia de OIS, însă, dar ar trebui să poată filma la calitate 4K.
Totodată, aflăm că telefonul va aduce și o baterie masivă, de 6000 mAh, iar alimentarea se va realiza la 25W. E posibil să primim senzor pentru amprente optic, iar terminalul ar primi GPS, 5G, Wi-Fi 6, Bluetooth 5.0 și port USB-C.
Rămâne însă de văzut dacă Samsung chiar va adăuga un așa CPU pe acest smartphone.