Aşa cum probabil ştiţi deja Orange România a finalizat în această primăvară tranziţia Orange România Communications (fosta latură de Internet fix Telekom Romania Communications) spre brandul Orange şi aşa s-a consolidat oferta comună de servicii fix-mobil. Acest lucru are ramificaţii şi la nivel de aplicaţii, iar aplicată My Orange Fix devine... My Orange de pe 30 septembrie 2022. Care sunt noutăţile şi modificările aflaţi mai jos.
Ce e nou şi ce se schimbă
Operatorul a anunţat recent migrarea aplicaţiei My Orange Fix, care era folosită de către clienţii Orange România Communications către aplicaţia My Orange (detalii aici). Practic în loc de două aplicaţii vei avea una. În acest mod toţi clienţii Orange (atât Orange România, cât şi Orange România Communications) vor utiliza o singură aplicaţie unică: My Orange.
Atenţie: marea mutare se petrece din 30 septembrie 2022, deci de atunci My Orange înlocuieşte My Orange Fix. Trebuie spus şi că dacă folosiţi contul My Orange Fix în varianta web, de pe desktop sau mobil, totul va funcţiona fix ca până acum, fără modificări. Contul My Orange Fix, varianta desktop, rămâne independent de aplicația mobilă și îl poți folosi la fel ca până acum.
Autentificare
Te poţi autentifica în aplicaţia My Orange cu datele contului My Orange Fix, fără probleme şi vei gestiona serviciile pe care le ai contractate la Orange România. Iată şi câteva sfaturi importante:
- verifică dacă ai înregistrate în contul My Orange Fix o adresă de email şi o parolă (asta pentru că de la 1 octombrie accesarea contului cu numărul de telefon şi codul PIN nu va mai fi posibilă)
- din 30 septembrie 2022 va fi necesar să descărcaţi şi să instalaţi pe telefon aplicaţia mobilă My Orange, care va înlocui My Orange Fix
- de la 1 octombrie 2022 aplicaţia mobilă My Orange Fix nu va mai funcţiona, o puteţi dezinstala
- dacă ai deja instalată aplicaţia My Orange trebuie să o actualizezi la cea mai nouă versiune din 30 septembrie în Google Play, App Store şi Huawei AppGallery
- autentifică-te în aplicație cu aceeași adresă e-mail și parolă pe care le foloseai și pentru aplicația My Orange Fix
- dacă ai servicii Orange și Orange România Communications, iar contul are aceleași date de autentificare (adresă de e-mail și parolă) atât pentru My Orange, cât și My Orange Fix, vei fi notificat în aplicație și vei putea alege cu ce cont să continui.
Ce funcţii găseşti în My Orange
My Orange este practic hub-ul, centrul unde găseşti toate datele vitale legate de contul tău, de la consumul de date, beneficiile abonamentelor tale (date, TV, Internet fix). Poţi vedea şi ultimele 6 facturi, poţi plăti factura direct din aplicaţie sau chiar poţi plăti factura unei prieten sau a unei rude. În caz de ceva poţi amâna plata, confirma plata şi activa factura electronică dacă vrei să scapi de hârtie.
Dacă vrei să îţi modifici abonamentul poţi face asta direct din aplicaţie, iar Orange pune la dispozitive şi o zonă de Asistentă. Acolo verifici tichetele deschise, cererile deschise, pui întrebări şi aşteptări răspuns şi accesezi serviciul de deranjamente Orange My Repair, care se găsea şi în My Orange Fix. Dacă ai deja aplicaţia My Orange trebuie doar să o actualizezi pe 30 septembrie şi atât, gestionând serviciile de la ambele companii în aplicaţie.
Link Download aplicație My Orange:
Dacă aveţi vreo nelămurire vă răspundem în comentarii. Mai multe detalii aveti aici