Ca să vă faceţi o idee de cât de popular e Fortnite, trupa Metallica a ajuns recent în acest joc sub formă de mini game muzical, dar şi de curse. Ei bine, Fortnite a lipsit de pe iPhone-uri în ultimii ani din cauza unei dispute între Apple şi Epic Games. Acum e gata în sfârşit să revină, inclusiv în UE.
Epic Games s-a luat de piept cu Google şi Apple, doi dintre cei mai mari giganţi tech de pe piaţă. Pe ce motiv? Pe tema faptului că aceste companii îşi opreau un procent considerat prea mare din veniturile generate de microtranzacții. Apple a trebuit între timp să se adapteze la reglementările UE, celebrul DMA (Digital Markets Act) făcând compania chiar să îşi deschidă ecosistemul.
De fapt totul a pornit de la Fortnite. În 2020, Tim Sweeney, fondator Epic Games declarat că App Store şi Play Store "făceau mai mulţi bani din munca creatorilor decât creatorii". Era vorba despre cei 30% pe care Apple îi lua la fiecare achiziţie din App Store. Epic a fentat această regulă şi s-a trezit cu Fortnite scos din App Store, apoi a dat în judecată Apple, care a răspuns cu propriul proces.
Totul s-a încheiat în ianuarie 2024, când Curtea Supremă a înclinat mai degrabă în favoarea Apple. Asta în SUA... în UE, Apple a cedat mult teren şi va trebui să permită disponibilitatea jocului în vreunul din magazinele alternative de aplicaţii. Problema e că Apple trebuie să îl aprobe şi va face procesul cât mai lung, anevoios şi tărăgănat. Printre altele pentru că are un dinte contra Epic Games, dar are şi un proces de "review uman". A facut deja ceva similar aici.