Kickstarter este un hub unde găsiți proiecte foarte originale, trăznite și bine puse la punct. Printre ele se numără și DrinkMate, proiectul ce implică un etilotest, care poate fi atașat la smartphone și purtat ca breloc.
Cu o finanțate de 18.000 de dolari până acum din cei 40.000 propuși și 27 de zile rămase, tindem să credem că proiectul va primi destule fonduri încât să se realizeze. Utilizarea acestui mic gadget e foarte simpla: conectați DrinkMate la telefonul vostru Android, urmați instrucțiunile aplicației asociate și apoi primiți rezultatele etilotestului. Accesoriul nu este alimentat cu vreo baterie, ci doar prin intermediul telefonului Android via port microUSB.
Consumul de energie este undeva între 30 mA pentru utilizarea standard până la 80 mA în timpul încălzirii, care durează 7 secunde. Va trebui să sufleți spre etilotest și el va arăta alcoolemia voastră foarte rapid. Acuratețea este de plus/minus 0.01% la conținutul de alcool în sânge. Printre telefoanele cu care a fost testat accesoriul în tandem se număra Samsung Galaxy S3, S4, S5, Galaxy Note 3, HTC One și Motorola Moto X.
Va fi acesta viitorul etilotestelor polițienești?