Dacă iPhone 14 este aşteptat la toamnă, ei bine clonele nu mai au răbdare şi au apărut... preventiv. LeBest, un producător de telefoane din China, unul de categorie C sau D a lansat un telefon numit LeBest X14 Pro Max, care imită atât iPhone-ul, cât şi telefoane Xiaomi.
Ce se remarcă imediat la el e faptul că rama să aduce cu cea de iPhone, ca şi designul camerei din spate. Acolo apare totuşi un "intrus", un ecran secundar care afişează apeluri şi notificări, după model Xiaomi Mi 11 Ultra. Terminalul vine cu ecran de 6.53 inch cu rezoluţie de 2340 x 1080 pixeli şi refresh rate de 60 Hz. Aparent are spate din sticlă şi o rama din oţel, deşi îmi vine greu să cred asta, mai ales la preţul de 150 de dolari, cât cere LeBest pe el.
Nu are servicii Google sau Play Store, ci vine cu Huawei Mobile Services. Se încarcă la 40W şi are o cameră şi integrează o cameră selfie de 8 MP într-un orificiu în ecran, uitând a copia bretonul de la iPhone.
Soseşte pe exact aceleaşi nuanţe ca şi iPhone 13 Pro: Graphite Grey, Silver, Sapphire Blue, care aduce cu SIerra Blue. Până şi wallpaper-ul a fost copiat de la Apple în materialele de marketing LeBest. Ştim că are o cameră principală de 16 MP şi cititor de amprente lateral, dar nu ştim ce rezoluţie au celelalte camere din spate.
Aţi cumpăra aşa ceva?