Dacă e un lucru pe care oricine și-l amintește de la primul iPhone atunci acela este cu siguranță wallpaper-ul cu simpaticul peștișor clovn din iOS. Astăzi, 15 ani mai târziu de la acel moment, imaginea Clownfish revine odată cu lansarea lui iOS 16 Beta 3, aceasta fiind semnalată de către un dezvoltator pe Twitter după care vestea a fost rapid răspândită în mediul online și a ajuns iată și la noi.
Imaginea cu pricina poate fi numită "magică" și asta pentru că a fost prima imagine prezentată de către Steve Jobs pe scena lansării primului iPhone, telefon care la acea vreme uimea prin ecranul de 3.5 inch. Partea interesantă este reprezentată de către faptul că Apple nu a livrat acest wallpaper din start pe iOS, fiind lansată într-o versiune full abia în 2009 odată cu Max OS X 10.6 Snow Leopard.
Rămâne acum de făcut dacă acest wallpaper va fi păstrat și în versiunea publică de iOS 16 Beta, sau dacă este o "scăpare" deși nu mă gândesc că este vorba de așa ceva. Interesant și faptul că wallaper-ul are o animație swipe-up parallax pe care o putem admira mai sus. Dacă am trezit ceva nostalgie, avem un retroreview pentru primul iPhone din istorie chiar aici.