Suntem la 3 luni și un pic distanță de lansarea seriei de telefoane iPhone 14, iar Apple a demarat producția de componente sau este pe cale să o facă. Procesorul va fi cheia aici, iar după cum știm deja, la interiorul variantelor Pro se va afla soluția Apple A16 despre care aflăm astăzi câteva detalii chiar de la reputatul analisty Ming-Chi Kuo.
Acesta din urmă a postat recent pe Twitter faptul că roadmap-ul public al TSMC indică faptul că soluțiile dezvoltate pe seama procesului de fabricație de 3nm și 4nm vor fi produse începând cu 2023. Ce înseamnă asta este faptul că procesorul Apple A16 de la interiorul lui iPhone 14 Pro va fi tot unul de 5nm, la fel cum a fost și A14, respectiv A13 de pe modelele anterioare iPhone.
Faptul că se păstrează aceeași tehnologie de 5nm înseamnă și că nu vom avea creșteri de performanță mari, poate de 10% precum s-a întâmplat odată cu trecerea de la A14 la A15. Ca o paranteză, vă reamintesc faptul că în online se zvonește faptul că modelele de bază iPhone 14 și iPhone 14 Max vor sosi cu procesorul de anul trecut, adică A15.
Youtuber-ul tech Dave2D face o mențiune interesantă (clip mai sus), aceea că telefoanele ar putea sosi cu procesorul A15 văzut anul trecut pe iPhone 13 Pro/Pro Max - o soluție hexa-core însoțită de un GPU 5-core, asta în timp ce iPhone 13 cel de bază avea un GPU 4-core.
Astfel ar fi loc de un boost de performanță pe care Apple să îl anunțe pe scenă, în comparația iPhone 14 - iPhone 13.