Motorola Edge 30 PRO a fost deja scos din cutie la Mobilissimo.ro şi acum îi pregătim recenzia. Ei bine între timp am aflat şi răspunsul la una dintre întrebările relevante în peisajul actual al pieţei smartphone: câte versiuni de Android primeşte ca actualizare.
Actualul flagship Motorola va primi două update-uri importante ale sistemului de operare şi actualizări de securitate la fiecare 2 luni, timp de 3 ani. Aflăm cu această ocazie şi că toate smartphone-urile Motorola premium şi midrange (gamele Moto G, Moto Edge şi Moto RAZR) care vor fi lansate începând cu acest an vor beneficia de actualizări de securitate timp de 3 ani.
În plus, dispozitivele au parte de protecţie prin sistemul ThinkShield, care oferă o protecţie suplimentară. Funcţiile esenţiale pot fi actualizate prin Play Store, iar funcţiile software, precum My UX, cele ale camerei foto şi Ready For se vor actualiza la rândul lor.
Revenind la telefon, Motorola Edge 30 Pro este un flagship veritabil, care vine cu procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1, ecran OLED de 144 Hz, difuzoare stereo şi baterie de 4800 mAh care se încarcă la 68W. Are şi cameră selfie de 60 MP şi două camere de 50 MP în spate, cea principală cu OIS. Costă 3999 lei.