ASUS ROG Phone 9 e probabil telefonul care ne-a cadorisit cu cele mai multe scăpări într-un interval aşa mic de timp. Mă refer la faptul că în doar câteva zile am văzut randari, poze, unboxing şi acum aflăm şi specificaţii complete.
E aşteptat prin noiembrie 2024 şi ar trebui să fie primul telefon de gaming cu procesor Qualcomm Snapdragon 8 Elite la interior. ASUS a confirmat deja că există această serie de telefoane şi că vede lumina zilei pe 19 noiembrie. Formatul telefonului a fost prezentat sumar la Snapdragon Summit cu câteva zile în urmă. Am văzut că aduce mult cu predecesorul că design.
Împinge luminozitatea ecranului până la 2500 de nits, iar refresh rate-ul la 185 Hz în jocuri. Procesorul Snapdragon 8 Elite e tactat sus, la 4.1 GHz, dar nu aşa sus cum a menţionat o altă scăpare (4.3 GHz). Şi bateria a crescut şi avem un corp din sticlă şi metal, certificat IP68.
Iată lista completă de dotări:
- Display: 6.78 inch, Samsung AMOLED 10 bit HDR, 120 Hz (185 Hz la gaming), Gorilla Glass Victus 2, Full HD+
- Procesor: Qualcomm Snapdragon 8 Elite
- RAM: 12/16/24 GB LPDDR5X
- Stocare: 256 GB, 512 GB, 1 TB UFS 4.0
- Baterie: 5800 mAh, încărcare la 65W pe fir
- Camera selfie: 32 MP
- Camera principală: 50 MP cu senzor Sony LYTIA 700, stabilizare gimbal pe 6 axe, camera de 13 MP ultrawide, camera de 5 MP Macro, camera de 32 MP telephoto, cu zoom optic 3X, OIS
- Conectivitate: 5G, Wi-Fi 7, Bluetooth 5.4, GPS, Glonass, Beidou, Galileo, QZSS, NavIC, USB-C, NFC
- Altele: difuzoare stereo, încărcare wireless la 15W Qi, jack audio
ASUS va aduce şi AI aici şi mă refer la inteligenţa artificială pentru a traduce apeluri şi a le transcrie, a genera imagini de fundal, a recunoaşte obiecte şi chiar pentru upscaling în jocuri. Terminalul măsoară 163.8 x 76.8 x 8.9 mm şi cântăreşte 227 de grame.