Google Pixel 9 Pro XL apare în fotografii hands-on, iar specificațiile sale sunt confirmate; Ce funcții AI sosesc?

2.553 ori
<b>Google Pixel 9 Pro XL apare în fotografii hands-on, iar specificațiile sale sunt confirmate; Ce funcții AI sosesc?</b>Treptat ne apropiem de debutul seriei Pixel 9, iar leak-urile continuă să apară pe web. Azi vedem în fotografii hands-on un Pixel 9 Pro XL funcțional. E vorba despre cel mai bine dotat model din lineup, care va excela inclusiv la capitolul foto

Treptat ne apropiem de debutul seriei Pixel 9, iar leak-urile continuă să apară pe web. Azi vedem în fotografii hands-on un Pixel 9 Pro XL funcțional. E vorba despre cel mai bine dotat model din lineup, care va excela inclusiv la capitolul foto. Sunt confirmate specificațiile sale și apar detalii cu privire la funcțiile AI ce vor sosi. Mai multe informații am mai jos.

Google Pixel 9 Pro XL primește un display OLED de 6.8 inch în diagonală, cu rezoluție de 1344 x 2992 pixeli, ce oferă o luminozitate în peak de până la 3000 nits. Panoul e protejat Corning Gorilla Glass Victus 2, iar în față apare un senzor selfie integrat în decupaj bulină de 42 MP. În spate se află o cameră principală de 50 MP cu deschidere F/1.68, un senzor periscopic de 48 MP ce oferă zoom optic 5X, dar și o cameră ultrawide ce filmează în unghi de 123 de grade.

Sunt confirmați și senzorii folosiți. Vorbim despre Samsung GNK pentru camera principală, cu OIS. Senzorul ultrawide e un Sony IMX585, iar cele telephoto folosește același senzor, dar aduce și OIS. În plus, camera selfie folosește tot un senzor IMX585 de la Sony. Diferențe vor apărea în cazul modelului Pixel 9 Pro Fold.

Nu sunt dezvăluite detalii cu privire la baterie, dar un leak recent spune că vorbim despre un acumulator de 5060 mAh ce se încarcă la 45W pe fir. Evident, telefonul va primi și încărcare wireless. 

Aflăm totuși că Pixel 9 Pro XL va aduce un procesor Tensor G4, după cum se vehicula, iar alături de acesta apare și un cipset Titan M2 pentru securitate sporită. Pro XL va primi 16 GB de memorie RAM și cel puțin 128 GB de stocare. Configurațiile vor urca până la 1 TB de stocare. Configurația ce implică 256 GB de stocare ar costa 1200 de dolari, dar Google va oferi varianta cu 512 GB la această sumă. E vorba despre o campanie promoțională ce va fi valabilă în perioada de precomandă.

Funcții AI

Am aflat recent că AI-ul Gemini ne va permite să accesăm funcții foto-video exclusive. Se pare că tehnologia AI e folosită și în cazul aplicației Pixel Studio pentru editarea, transformarea și crearea de noi imagini. În exemplu vedem cum un drum e transformat într-un râu, fiind creată o imagine complet nouă prin intermediul inteligenței artificiale. 

Va exista și o aplicație „Vreme / Weather” ce se folosește de AI, oferind sugestii de activități și chiar ținute potrivite pentru o anumită temperatură. Funcția Screenshots Search îți permite să cauți mai rapid capturile importante în galeria foto. 

Lansarea seriei Pixel 9 are loc pe 13 august, iar alături de telefoane Google va prezenta smartwatch-uri Pixel Watch 3 și căști wireless Pixel Buds Pro 2.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×