După ce am aflat că iPhone 16 va rămâne la refresh rate de 60 Hz, alături de iPhone 16 Plus, măcar de la varianta Pro avem veşti bune. Se pare că avem imagini cu prima componentă a sa ajunsă pe web. E vorba despre bateria terminalului.
Aceasta aduce la pachet o placă metalică folosită pentru un management termic mai bun. Asta a fost o problemă în cazul lui iPhone 15 Pro, care se supraîncălzea serios, în special în zona ramei din titaniu. A fost de altfel şi nevoie de o actualizare software specială care să scape telefonul de problemele cu temperatura şi nu a făcut-o nici acela în totalitate.
Am aflat recent şi că Apple lucrează la propriile baterii, dorind să crească autonomia unităţilor de pe iPhone, iPad, MacBook. Nu e cazul să le vedem la treaba încă pe acele baterii, dar schimbări apar treptat. iPhone 16 Pro adoptă o carcasă metalică nouă pentru bateria sa. Prototipul de aici are 3355 mAh, fiind puţin mai mare decât unitatea de 3274 mAh de pe iPhone 15 Pro.
Bateria ajunsă pe web are aceeaşi formă de litera "L" folosită de Apple pe unităţile de pe iPhone de până acum. O carcasă metalică va distribui mai bine căldura în loc să o concentreze într-un singur punct. Cu iPhone 15 Pro, Apple a primit multiple plângeri cu privire la supraîncălzirea dispozitivelor fără motiv, aşa că se pare că a luat măsuri pentru 16 Pro.
Zvonacul de aici, Kosutami e unul destul de bine văzut în comunitate şi rareori dă greş, deci tindem să îl credem.