Deşi tehnologia 5G e departe de a fi aşa răspândită pe cât ar fi trebuit să fie pe final de an 2020, iată că se discută tot mai mult despre 6G. Chinezii au lansat cu o săptămână în urmă primul satelit 6G, iar acum Google şi Apple se alătură unei organizaţii 6G.
Apple de abia a intrat în zona 5G cu primele sale telefoane ce suportă acest tip de conectivitate (seria iPhone 12). Şi Google e încă la începutul flirtului său cu 5G-ul, dar iată că ambele companii s-au alăturat organizaţiei care defineşte standardele industriei pentru acest tip de conexiuni. E vorba despre un grup numit "The Next G Alliance", o organizaţie comercială nord americană. Prima sa întrunire va avea loc săptămâna viitoare, iar grupul este condus de către ATIS (Alliance for Telecommunications Industry Solutions).
Aceasta este o asociaţie comercială nord americană care a colaborat cu lanţuri de furnizori, cu firme care se ocupă cu aparate auditive şi tehnologii telecom. Aceste organizaţii au ca scop "avansul tehnologiei mobile nord americane şi al leadership-ului SUA în 6G în următorul deceniu". Alţi parteneri din organizaţie sunt Charter Communications, Cisco, HP Enterprise, Intel, Keysight, LG Electronics, Mavenir, MITRE şi VMWare.
6G va fi o tehnologie a deceniului 2030-2040 şi ar trebui să aducă viteze de până la 100 mai mari decât 5G. Se discută la nivel de Terabyte pe secundă şi aparent raza de acoperire este mult mai mare decât 5G şi transmisiile de date vor putea fi folosite pentru conexiuni Pământ - spaţiu.