Apple domină piața smartphone în ultimul trimestru din 2022, dar Samsung a vândut mai multe terminale anul trecut; Unde se situează ceilalți producători?

2.317 ori
<b>Apple domină piața smartphone în ultimul trimestru din 2022, dar Samsung a vândut mai multe terminale anul trecut; Unde se situează ceilalți producători?</b>Canalys a revenit cu un nou studiu de piață care ne prezintă evoluția vânzărilor de smartphone-uri în 2022. Avem date reprezentative pentru al patrulea trimestru din anul 2022 (perioada octombrie - decembrie), dar și informații privind vânzările totale

Canalys a revenit cu un nou studiu de piață care ne prezintă evoluția vânzărilor de smartphone-uri în 2022. Avem date reprezentative pentru al patrulea trimestru din anul 2022 (perioada octombrie - decembrie), dar și informații privind vânzările totale ale producătorilor de anul trecut. Deși Apple domină piața smartphone în ultimul trimestru din 2022, Samsung pare că a vândut mai multe terminale per total, anul trecut. Detalii avem mai jos.

Trebuie să menționăm că piața smartphone se află într-un declin, fiind livrate în al patrulea trimestru din 2022 cu 17% mai puține terminale decât în aceeași perioadă a anului 2021. De asemenea, vânzările anuale au scăzut cu 11%. Apple a vândut cele mai multe smartphone-uri în ultimul trimestru din 2022, cota de piață a companiei din această perioadă ajungând la 25%, chiar în creștere față de același trimestru din 2021.

Pe locul al doilea se află Samsung, vânzările crescând cu 1% față de aceeași perioadă a anului 2021. Xiaomi este pe 3, doar că în acest caz s-a înregistrat un picaj de 2% față de perioada de referință. Avem și date legate de vânzările totale de smartphone-uri din 2022, comparativ cu 2021. Astfel, se pare că Samsung domină piața smartphone, vânzările aflându-se chiar în creștere cu 2% față de anul 2021. 

Apple e pe locul 2, iar asemeni companiei sud-coreene, a înregistrat o mică creștere la nivel de vânzări. Xiaomi a vândut mai puține smartphone-uri în 2022, însă, iar OPPO are o cotă de piață de 9%, în scădere cu două procente față de anul 2021. În top e și vivo, cu o cotă de piață de 9%. 

Conform analistului Le Xuan Chiew, 2023 ar aduce „creșteri marginale” la nivel de vânzări smartphone. Se vehiculează că producătorii vor aborda acest an mai cu prudență, prioritizând profitul și reducerea costurilor de producție. Dacă vrei să verifici studiul elaborat Canalys, îl găsești aici!

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×