Seria de telefoane Samsung Galaxy S23 a avut parte de multe scăpări în ultimele zile. Se vehiculează că noul lineup de flagship-uri ar putea debuta mai devreme, chiar până la finalul acestui an. Am văzut până acum randări pentru aceste modele, iar varianta vanilla din serie a apărut chiar în GeekBench. Azi vedem noi huse care confirmă designul noilor flagship-uri Samsung.
Se vehiculează că noile modele nu vor aduce schimbări mari față de terminalele din lineup-ul actual, Galaxy S22. Se vehiculează că versiunea de mijloc, succesorul lui Galaxy S22+, ar debuta drept „Pro” de această dată. Astfel, lineup-ul ar include modelele Galaxy S23, S23 Pro și S23 Ultra. Imaginea cu cele 3 huse sosește prin intermediul publicației TechGoing. Din câte putem observa, toate au decupaje pentru camere și bliț.
Galaxy S23 și S23 Pro nu ar avea modul foto, camerele fiind amplasate într-o manieră subtilă, unele sub altele. Cât despre dotări, telefoanele ar aduce display-uri AMOLED 120Hz, CPU-uri Snapdragon 8 Gen2, iar versiunile S23 Pro / Plus și S23 primesc baterii puțin mai mari față de predecesori. Încărcarea nu ar trece de 25W, însă, iar Galaxy S23 Ultra ar urma să primească o cameră foto de 200 MP.
Seria a primit și certificarea 3C recent, semn că debutul chiar ar putea avea loc mai devreme. O publicație din Coreea de Sud susține că Samsung ar putea anunța noile modele în pragul sărbătorilor de iarnă.