Acum câteva zile au apărut primele detalii despre seria Reno6 de la Oppo, chiar dacă producătorul chinez abia a lansat seria Reno5. Mai mult, încă ar trebui să debuteze telefoane sub această serie. Data trecută aflam că noile smartphone-uri din seria Reno6 vor beneficia de încărcare rapidă asemeni flagship-urilor. Recent au apărut detalii despre un nou model, iar un screenshot dezvăluie faptul că acesta ar putea fi Reno6, modelul de bază al seriei.
Cunoscut după numărul de serie PEPM00, telefonul a fost certificat de autoritatea chineză 3C. Astfel, aflăm că acesta se poate încărca rapid, la 65W, suportând standardul SuperVOOC 2.0. Capturile de ecran de mai sus ne dau o idee și despre specificațiile smartphone-ului. Acesta ar urma să aibă un ecran cu refresh rate de 90Hz, iar în interior ar urma să fie 8GB de memorie RAM și 128GB de stocare. Totodată, telefonul ar primi un procesor pe 6nm.
Este vorba despre Mediatek MT6893, cunoscut drept Dimensity 1200. Acesta ar fi CPU-ul flagship din acest an de la MediaTek, iar peformanța sa este comparabilă cu cea a lui Snapdragon 870, cipsetul cu frecvență record de la Qualcomm. MediaTek Dimensity 1200 adoptă o configurație 1+3+4 cu un nucleu puternic Cortex A-78 tactat la 3.0 GHz, 3x nuclee Cortex-A78 de 2.6 GHz și 4x nuclee Cortex-A55 de 2.0 GHz pentru eficiență energetică.
Tot prin intermediul capturilor de ecran scăpate pe web aflăm că telefonul rulează Android 11 și are interfața Color OS 11 aplicată peste. În mod interesant, un zvonac popular de pe Weibo, Digital Chat Station, susține că primele terminale din seria Reno6 ar urma să debuteze chiar în luna aprilie.