Începutul de săptămână ne aduce vești și despre varianta Oppo Reno6, asta după ce anterior aveam certificate modelele Reno6 Pro și Reno6 Pro+ de către TENAA. Azi descoperim că și modelul vanilla a apărut în baza de date TENAA, având numele de serie PEQM00 și sosind însoțit de câteva dintre dotări. Le descoperim mai jos și aflăm și ce procesor va integra Oppo aici.
În primul rând certificarea de față sugerează faptul că telefonul va opta pentru un ecran de 6.55 inch cu rezoluție Full HD+ și rată de refresh de 90Hz. Va avea o cameră frontală de 32 mpx, iar una dintre configurații implică 8 GB RAM+ 256 GB stocare flash. Un alt detaliu dezvăluit este acela că Reno6 va avea difuzoare stereo și un motor de vibrații dezvoltat de AAC Technology.
Cât despre procesor, potrivit informațiilor vehiculate în online, Oppo Reno6 va fi unul dintre primele smartphone-uri de pe piață echipate cu procesor octa-core MediaTek Dimensity 900, o soluție dezvoltată pe baza procesului de 6nm și proaspăt anunțată. V-am prezentat în detaliu specificațiile acestui cipset aici, un octa-core cu 2x nuclee Cortex-A78 de 2.4 GHz pentru performanță și 6x nuclee Cortex-A55 de 2.0 GHz pentru eficiență.
Telefonul va avea și soluție grafică Mali-G68, iar benchmark-uri recent sosite online indică faptul că procesorul Dimensity 900 va ajunge la aproximativ 480.000 de puncte în AnTuTu. Ținând cont de toate aceste leak-uri din ultima vreme, sunt șanse mari ca debutul seriei Reno6 să aibă loc pe final de lună mai sau în iunie.