Din când în când mai vedem câte un raport oficial cu privire la securitatea diferitelor platforme, iar Apple e mai mereu lăudata. Reversul medaliei este o platformă vulnerabilă, iar Android este un astfel de OS, mai ales dacă ne luăm după ultimele statistici.
Un raport de la McAfee indică o creștere a cantității de malware de pe mobil, de la 792 de mostre de software malițios în 2011 la 36.699 în 2012. 97% din acest malware a fost depistat pe Android și în altă ordine de idei, un raport de la Citrix Systems estimează că iOS e preferat în mediul business în proporție de peste 50%. Citrix afirma că 58% dintre firmele din toată lumea folosesc terminale Apple, sau mai bine zis foloseau în trimestrul 4 al lui 2012.
Aceste cifre reprezintă de fapt o creștere cu 2% față de trimestrul precedent, iar Android are parte de doar 35%, cu 2% mai puțin. Microsoft și platforma sa mobila au atins doar 7%. în Asia și America de Nord iOS este preferat în proporție de 62%, respectiv 75%. Ambele studii par să indice că încrederea în iOS e mai mare decât în Android, în ce privește siguranța. Sunteți de acord cu statisticile?