Încă din septembrie anul trecut aflam despre intenția Visual Fan (Allview) de a prelua o participație semnificativă în Intervision Trading, acesta fiind unicul distribuitor AKAI din Europa Centrală și de Est. La câteva zile distanță era preluat pachetul majoritar, iar în ianuarie 2022 a venit și unda verde din partea Consiliului Concurenței pentru preluarea Intervision Trading. Azi avem noutăți!
Astfel, Visual Fan anunță achiziția suplimentară a unui procent de 10% din acțiunile Intervision Trading, ajungând la deținerea unui procent total de 61% din companie. Suntem informați că în ciuda condițiilor actuale, cifra de afaceri a Intervision Trading pentru perioada ianuarie-septembrie 2022 a corespuns planificării grupului și a înregistrat o performanță puternică reprezentată de o creștere față de anul trecut.
Aflăm că CEO-ul și fondatorul Intervision Trading, Dorin Ciobanu, a rămas la conducerea companiei, iar de la începutul anului 2022 strategia companiei s-a axat pe:
- Îmbunătățirea performanțelor în vânzări și maximizarea oportunităților de dezvoltare prin împărțirea în două divizii de vânzări: internă și externă;
- Dezvoltarea gamei de top de divertisment audio-video pentru acasă, prin adăugarea în portofoliu de noi produse flagship ale brandului japonez AKAI, inovatoare, cu performanțe înalte, menite să reînvie tradiția prin care AKAI este definit ca pionier în domeniu
- Diversificarea portofoliului de produse AKAI distribuite, cu noile game ce includ televizoare SMART și non SMART, dedicate piețelor externe, și produse SDA (Small Domestic Appliances).
Inițial brandul AKAI era prezent în 9 țări din Europa: România, Polonia, Grecia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Croația și Slovenia. Datorită unor parteneriate puternice, vânzările s-au extins și în alte țări europene, precum Muntenegru, Albania, Moldova și Ucraina. Ca fapt divers, aflați că recent Tizen OS a ajuns și pe televizoarele AKAI, astfel că în curând vom vedea OS-ul Samsung și pe TV de la acest brand vândute local.