Scriam cu o lună în urmă cu privire la un proiect al Guvernului ce implică o extra taxare a furnizorilor de servicii de streaming, în frunte cu Netflix. Erau vizate şi Spotify, HBO şi alte asemenea entităţi, iar azi aflăm că "Taxa Netflix" a fost adoptată de Camera Deputaţilor.
După ce proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor urmează Senatul. Sumele colectate prin această decizie se vor duce spre Centrul Naţional al Cinematografiei, finanţând pelicule viitoare. O parte din fondurile colectate în acest mod (40%) pot merge către finanţarea directă a producţiei cinematografice, conform unui material al companiei de audit Deloitte. Platformele ar trebui să se înregistreze fiscal în România.
Se discută pe această temă de la începutul lunii noiembrie şi anume despre taxarea veniturilor obţinute de către platforme ca Netflix, HBO Go, Amazon Prime, dar şi cea locală Voyo. În varianta actuală a proiectului cota de impozitare propusă este de 2%, la jumătate faţă de cea din proiectul iniţial, care prevedea o taxă de 4%. Dacă proiectul trece de Parlament, atunci platformele de streaming trebuie să se înregistreze fiscal în România şi să desemneze un reprezentant fiscal pentru efectuarea plăţilor.
Există şi posibilitatea ca veniturile giganţilor de streaming să fie dublu impozitate şi anume atât local, prin noua taxa, dar şi în statul de rezidenţă, deci va trebui să apară şi un mecanism de compensare. România se aliniază astfel UE, care a început să taxeze extra serviciile digitale în ultima vreme. Portugalia şi Polonia au proiecte de gen, iar în afara UE Canada.