Secretele lui Autopilot de la Tesla au ajuns la chinezi; Un angajat Tesla a urcat codul sursă în iCloud

765 ori
<b>Secretele lui Autopilot de la Tesla au ajuns la chinezi; Un angajat Tesla a urcat codul sursă în iCloud</b>Nu doar companii precum Apple sau Google sunt subiect de spionaj industrial, ci şi Tesla. Secrete ale firmei lui Elon Musk ar fi ajuns în China, din cauza unui angajat care a urcat codul sursa al lui Autopilot în contul său

Nu doar companii precum Apple sau Google sunt subiect de spionaj industrial, ci şi Tesla. Secrete ale firmei lui Elon Musk ar fi ajuns în China, din cauza unui angajat care a urcat codul sursa al lui Autopilot în contul său iCloud. Cum a evoluat întreaga poveste aflaţi în articol.

Guangzhi Cao este un fost inginer angajat la Tesla, care a depus mărturie la tribunal în această săptămână cu privire la acest caz. A recunoscut că a urcat fişiere. ZIP care conţineau cod sursă Autopilot în contul său personal iCloud spre finalul anului trecut, dar doar pentru muncă, nu pentru spionaj. Tesla evident a aflat de breşă şi a pornit un proces pe numele angajatului, pentru furt de secrete şi proprietăţi intelectuale, care aveau să ajungă la startup-ul de maşini electrice Xiaopeng Motors, din China.

În spatele Xiaopeng Motors se află forţa financiară a gigantului tech Alibaba. Ce e bizar e că angajatul în cauză a negat furtul de date (un upload inocent pentru a lucra la proiect și acasă chipurile) şi are deja o echipă solidă de avocaţi care îl apără. Avocaţii insistă că inginerul a făcut tot posibilul să înlăture toate fişierele din contul său înainte de a pleca de la Tesla. În acest moment Cao are un loc la compania chineză de maşini electrice, unde se ocupă cu dezvoltarea de tehnologii de şofat autonom.

Pentru a clarifica toată povestea Tesla, cei de la Apple trebuie să dezvăluie conţinutul contului iCloud al acestui fost angajat. Apple mai este citată în acest caz şi pentru stabilirea unui precedent. Firma din Cupertino a avut la rândul său un fost angajat pe un proiect de maşini autonome care a furat secrete şi a fost acuzat de FBI anul trecut. El a fost prins de camerele din Apple Campus cum pleca cu echipament de la sediu.

Şi ca totul să se lege frumos, acea persoană a plecat tot la firma chineză startup. Şi Cao a lucrat o perioadă la Apple, înainte de Tesla. Chinezii dau replică prin deschiderea propriei investigații, iar compania Xiaopeng insistă că nu a preluat vreo proprietate intelectuală sau secrete comerciale. Întreaga poveste este acoperită de The Verge aici şi mai adaugă o piesă de puzzle la duelul dintre China şi SUA, de această dată în zona auto.

Unul dintre motivele pentru care Apple a cedat teren aici este spionajul şi faptul că nu reuşea să găsească o direcţie în care să îşi ducă vehiculul său și sistemul de şofat autonom.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×