Orange Romania lansează o nouă ediție a programului SuperCoders prin care îndeamnă copiii pasionați să se exprime prin programare și animații

1.585 ori
<b>Orange Romania lansează o nouă ediție a programului SuperCoders prin care îndeamnă copiii pasionați să se exprime prin programare și animații</b>Ieri pe data de 13 octombrie 2020, Orange România a anunțat lansarea celei de-a VII-a ediții a inițiativei SuperCoders. Acesta este un program de educație digitală în care copiii cu vârste între 10 și 14 ani

Ieri pe data de 13 octombrie 2020, Orange România a anunțat lansarea celei de-a VII-a ediții a inițiativei SuperCoders. Acesta este un program deeducație digitală în care copiii cu vârste între 10 și 14 ani învață noțiuni de programare. Anul acesta, suntem anunțați că programul se mută în mediul online. Astfel, prima etapă a programului ce include o serie de ateliere, este înlocuită de webinare interactive. 

“Noua ediție SuperCoders a fost adaptată la contextul de învățare online și se dezvoltă, prin introducerea webinarelor de specialitate, care să îi inspire pe copii în exersarea abilităților de programare prin joc."

Există 10 ateliere online de introducere în limbajul de programare Scratch. Ni se mai aduce la cunoștință că mentorii vor fi persoane din mediul online, cunoscuți și îndrăgiți de către tineri, din domeniile: gaming, vlogging sau game design. Înscrierile sunt deschise de astăzi până pe 20 noiembrie, însă menționăm că tinerii ar trebui să se grăbească. Locurile sunt limitate și se ocupă pe principiul “primul înscris, primul confirmat, în limita locurilor disponibile”. De asemenea, toți copiii participanți la atelierele online intră automat într-o tombolă cu premii Orange.

Și în această ediție, eroul Coder, personajul principal al campaniei, pune la încercare micii programatori. Cea de a doua a etapă, este reprezentată de concursul național. În această fază, tinerii își vor folosi imaginația și abilitățile de programare vizuală pe platforma online Scratch. Micii programatori trebuie să dezvolte începutul unei povești și să îl transforme într-o animație care să îl ajute pe Coder în deblocarea impasului spațio-temporal în care se află. 

Valoarea totală a premiilor puse în joc de Orange depășește suma de 5.500 RON, la aceasta, se adaugă șansa de a câștiga unul dintre cele 50 de locuri la Academia Online, un modul avansat de programare în cadrul căruia copiii vor învăța noțiuni introductive de Phyton pe parcursul a 12 săptămâni de curs online.  Înscrierile în Concurs sunt deschise până pe 22 noiembrie, ora 23:59.

Iată ce a declarat Veronica Dogaru, Head of Corporate Communications & CSR Orange România:

“Noua ediție SuperCoders a fost adaptată la contextul de învățare online și se dezvoltă, prin introducerea webinarelor de specialitate, care să îi inspire pe copii în exersarea abilităților de programare prin joc. Noi credem în super puterea lor de a valorifica consumul de tehnologie în creare de conținut, astfel încât timpul petrecut în fața ecranului să fie cât mai util și distractiv. Mai mult, credem că pot dezvolta abilități de viață prin găsirea unor soluții proprii la o problemă dată: misiunea lui Coder."

Orange informează că mai există două componente noi în această ediție, cele dedicate partenerilor strategici în această campanie:

  • Ateliere de predare în online pentru dascălii de informatică din rețelele Fundației Orange și a Simplon România;
  • precum și o serie de webinare dedicate copiilor a 10 școli din mediul rural înscrise în programul Digitaliada - al fundației Orange

Programul SuperCoders este dezvoltat din anul 2014 de către Orange România, împreună cu Simplon România. Scopul programului este de a promova educația digitalizată si folosirea responsabilă și utilă a tehnologiei. Programul SuperCoders este o inițiativă #PentruMâine și constituie la angajamentul de responsabilitate socială a Orange România de a construi un viitor mai bun, prin intermediul tehnologiei.

Detaliile complete despre calendarul atelierelor, înscrieri și concurs sunt disponibile aici.

 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×