ASUS a profitat de prezența la CES 2025 pentru a lansa numeroase laptop-uri, printre care și seriile ROG Strix SCAR și Strix G, care redefinesc standardele industriei prin livrarea unei performanțe de top. Au și carcase cu design complet nou, iar nou este și sistemul de răcire care are design sandwich și tehnologie tri-fan. Avem detalii mai jos.
Gama Strix 2025 include cele mai noi procesoare de la Intel și AMD. Modelele echipate cu Intel - Strix SCAR 16 (G635), SCAR 18 (G835), Strix G16 (G615) și Strix G18 (G815) - folosesc procesoare până la Intel® Core™ Ultra 9 275HX. Pe de altă parte, versiunile echipate cu AMD - Strix G16 (G614) și Strix G18 (G814) - dispun de procesoarele AMD Ryzen™ 9 9955HX3D (Strix G16) sau Ryzen™ 9 9955HX (Strix G18).
Noile laptopuri suportă până la 64GB RAM DDR5 la 5600MHz și 4TB de stocare PCIe® Gen 4, fiind perfecte pentru jucătorii și creatori de conținut care caută o experiență fără egal. Avem și ecran ROG Nebula HDR cu Mini LED și luminozitate de până la 1200 niți, rată de refresh de 240Hz, rezoluție 2.5K și o soluție care reduce reflexiile cu 55%.
Pentru modelele Intel avem și design nou, cu șasiu complet reproiectat, cu mai puține îmbinări și un spațiu mai mic între capac și balama, pentru un aspect mai elegant. Avem și o ramă luminoasă RGB de jur-împrejur, plus tehnologie AniME Vision.