Abonamentele YouTube Premium devin mai scumpe în Europa

3.665 ori
<b>Abonamentele YouTube Premium devin mai scumpe în Europa</b>Vești destul de proaste vin azi pentru utilizatorii YouTube din Europa. Pare că Google s-a hotărât să mărească prețurile abonamentelor sale Premium care oferă acces utilizatorilor atât la conținut video fără reclame pe YouTube, cât și la playlist-uri

Vești destul de proaste vin azi pentru utilizatorii YouTube din Europa. Pare că Google s-a hotărât să mărească prețurile abonamentelor sale Premium care oferă acces utilizatorilor atât la conținut video fără reclame pe YouTube, cât și la playlist-uri și melodii prin YouTube Music. Pare că aceste creșteri de preț afectează momentan doar anumite țări din Europa. Mai jos am detalii.

Dacă ești abonat la YouTube Premium, probabil deja ai primit (sau vei primi) un email cu noile tarife, ce vor intra în vigoare din luna noiembrie. În funcție de țară și de tipul de abonament, schimbările pot fi destul de drastice, în special pentru cei care au abonamente de familie (Family).

Un exemplu vizează Belgia, Olanda și Italia, acolo unde utilizatorii ce au un plan de familie activ vor vedea o creștere semnificativă, de la 18 euro / lună, la 26 euro / lună. În Elveția discutăm despre o creștere chiar mai mare, de la aproximativ 25 euro / lună, la 36 euro / lună. În Suedia acest plan crește de la echivalentul a 15 euro / lună, la 24.6 euro / lună. Nu e însă clar dacă apar schimbări în cazul planurilor individuale. 

Google nu a publicat încă o listă cu țările afectate de această schimbare, dar sunt șanse mari ca tarifele să crească și în România. Pe Reddit a fost semnalat faptul că YouTube Premium începe să fie mai scump față de alte servicii similare. De exemplu, sunt oameni care folosesc doar YouTube Music pentru a asculta muzică. 

YouTube Premium a fost mereu apreciat pentru beneficiile sale unice - fără reclame pe YouTube, acces la conținut exclusiv și YouTube Music, dar această creștere agresivă de prețuri ridică întrebarea: mai merită abonamentul în 2024? Pentru mulți utilizatori care sunt interesați în principal de YouTube Music, alternativele mai ieftine devin din ce în ce mai tentante.

Aceste modificări vin după ce YouTube a depistat mulți utilizatori ce foloseau VPN pentru a se abona pe țări precum India sau Brazilia la serviciu. Multe dintre acele conturi au fost blocate recent, oamenii fiind direcționați spre crearea unui abonament pentru țara în care locuiesc.

Acum, rămâne de văzut cum vor reacționa utilizatorii la aceste schimbări, în special cei ce au abonament Premium doar pentru a accesa YouTube Music. E posibil ca cei din urmă să caute alternative mai accesibile, precum Apple Music sau Spotify. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×