Apple Watch trimite prea mulţi oameni la doctor, alarmându-i legat de afecţiuni cardiace

2.750 ori
<b>Apple Watch trimite prea mulţi oameni la doctor, alarmându-i legat de afecţiuni cardiace</b>Dacă am tot scris despre cazuri când Apple Watch a salvat vieţi, ei bine azi aflăm şi latura neagră a paranoiei legate de sănătate. Monitorizarea pulsului şi ritmului cardiac de pe ceasurile Apple a fost mult lăudată

Dacă am tot scris despre cazuri când Apple Watch a salvat vieţi, ei bine azi aflăm şi latura neagră a paranoiei legate de sănătate. Monitorizarea pulsului şi ritmului cardiac de pe ceasurile Apple a fost mult lăudată şi fibrilaţiile atriale prinse la timp au putut preveni atacuri cerebrale şi infarcturi. Dar sunt şi foarte multe cazuri de false afecţiuni descoperite de ceas.

În jur de 10% dintre cei care au fost trimişi la doctor de ceas au avut de fapt probleme cu inima. Procentul e dezvăluit de către Mayo Clinic, una dintre cele mai mari clinici/institute de sănătate din lume. În general lumea se sperie atunci când vede un ritm cardiac şi puls anormal afişat pe ceas. Următorul pas e să mergi la doctor, dar în perioada pandemiei să aglomerezi spitalele cu afecţiuni imaginare e o mare problemă. Nu e deloc un fenomen nou, pentru că trăim în lumea în care lumea îşi pune diagnostic singură cu Google.

Autorul acestui studiu legat de diagnostice false este Heather Heaton, profesor de medicină de urgenţă la Mayo Clinic College of Medicine, care a detaliat procesul pentru The Verge. Pe lângă aspectul aglomerării spitalelor, este şi vorba de cheltuieli ale pacienţilor şi ale spitalelor. Heaton citează date preluate din bazele de date ale clinicilor Mayo din Arizona, Florida, Wisconsin şi Iowa. În bazele lor de date a fost căutat termenul "Apple Watch" într-o perioadă de 6 luni între decembrie 2018 şi aprilie 2019.

Acea fereastră venea imediat după ce Apple a lansat funcţia de a detecta ritmuri sinusale anormale şi fibrilaţie atrială. 264 de pacienţi apăreau în studiu, cărora Apple Watch le-a găsit probleme. 41 dintre ei au primit şi o alertă specială, iar jumătate aveau doar un diagnostic cardiac. Alţi 58 fuseseră deja diagnosticaţi cu fibrilaţie. Din aces total doar 30 de pacienţi au primit şi un diagnostic de probleme cardiace la vizită la cabinet.

Pe măsură ce tot mai multe ceasuri primesc EKG şi senzor de puls, aşteptaţi-vă că publicul să se auto diagnosticheze şi panicheze mai uşor. E foarte important să mergi la doctor când e cazul şi să cunoşti şi istoria ta de boli din familie, dar şi să îţi analizezi alte potenţiale simptome înainte să mergi la cabinet.

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×