Turul Magazinelor de azi ne duce la episodul cu numărul #746. Avem două produse de gaming, un PC desktop și un scaun, cel din urmă la preț foarte bun. Nu uităm de telefoane, cu un Poco F2 Pro cu preț record, în sensul atractiv, dar și un Galaxy Z Flip, care a picat sub 5000 lei. Completam cu un Realme 6i la ofertă specială PC Garage și un televizor LED de 399 lei. Iată ofertele zilei:
1. Poco F2 Pro
E oficial, Poco F2 Pro începe să sune ca predecesorul! Se apropie de pragul de 1999 lei care l-ar face să fie pe măsura predecesorului. În acest moment l-am găsit la Quickmobile.ro, la sub 2160 lei, iar dacă aplicați codul "QUICK202" pentru o reducere de 3% picați sub 2100 lei chiar. Vorbim despre un telefon 5G, cu procesorul flagship Snapdragon 865, cu un ecran Super AMOLED generos de 6.67 inch și o cameră quad în spate, cu senzor principal de 64 MP. Avem și filmare 8K, cameră telephoto/Macro, cameră ultrawide și Bokeh.
2. Samsung Galaxy Z Flip
Avem două vești bune: pe de o parte Galaxy Z Flip a picat sub 5000 de lei, iar pe de altă parte vorbim despre nuanța aurie lansată cu câteva săptămâni în urmă. Îl găsiți la Quickmobile.ro, iar dacă aplicați codul "QUICK202" aveți și o reducere de 3%, care la acest nivel chiar se simte. Telefonul are procesor Snapdragon 855+, ecran pliabil Dynamic AMOLED de 6.7 inch parcă mai versatil decât Moto RAZR 2019. Are și acel Flex Mode și mod "trepied" cu ecranul la 90 de grade, foarte util.
3. Realme 6i
Ramura externalizată din Oppo, Realme a adus la PC Garage un telefon midrange cu baterie mare numit Realme 6i (2020). Costă 749 lei și vine cu o baterie de 5000 mAh, Android 10 și 4 camere în spate. Primiți și suport magnetic cadou de la retailer. Telefonul are o nuanță "ceai verde" interesantă și un spate ce amintește de bambus. Vine cu ecran HD de 6.5 inch, procesor Helio G80 care nu e chiar rău ca performanță, dar și 128 GB stocare.
4. Scaun gaming MYRIA MG7403RD
Cel mai ieftin scaun de gaming de la Altex este acest model Myria, care costă 269 de lei. Vine pe negru cu accente roșii și are recenzii pozitive, cu medie de 4.5 steluțe din 5 posibile. Este fabricat din piele ecologică de calitate superioară și material textil. Înălțimea se ajustează folosind un mecanism special cu piston cu gaz. Poate susține până la 120 de kilograme.
5. Televizor LED NEI 32NE4000, HD, 80 cm
Acest televizor de doar 399 lei la evoMAG e pentru cei care vor să aibă câte un TV în fiecare cameră, dar nu țin morțiș ca modelul din bucătărie sau vreo cameră de oaspeți să fie chiar premium. Rezoluția e HD, dar mă miră că are slot CI+, dar și două difuzoare de câte 10W. Are și ieșire de căști, 2 porturi USB 2.0, un SCART și 2 HDMI-uri. Best buy pentru casa de la țară sau cameră de oaspeți.
6. PC Gaming Diaxxa Smart Intel Core i5
Un PC echilibrat de gaming, acest model costă 3599 lei la Cel.ro. Are procesor Intel Core i5 de generație a zecea și stă perfect la stocare și RAM: 1 TB HDD + 240 GB SSD + 16 GB DDR4. Nimic de obiectat la placă grafică, un model GTX 1660 Super cu 6 GB memorie, care duce orice joc pe High. Fortnite și CS Go ar trebui să atingă 100 FPS lejer. Are panou lateral transparent, sursă de 620W, 7 sloturi expansiune și multiple ventilatoare.