Turul Magazinelor #715: Galaxy S20 sub 3700 lei, Galaxy Buds+ la reducere, televizor AIWA Full HD la 370 lei

3.324 ori
<b>Turul Magazinelor #715: Galaxy S20 sub 3700 lei, Galaxy Buds+ la reducere, televizor AIWA Full HD la 370 lei</b>Am revenit cu Turul Magazinelor într-o vară care începe să miroasă a torid, a furtuni şi... a stat în casă încă puţin. În acelaşi timp am o mică bucurie personală, pentru că e prima oară când văd brandul

Am revenit cu Turul Magazinelor într-o vară care începe să miroasă a torid, a furtuni şi... a stat în casă încă puţin. În acelaşi timp am o mică bucurie personală, pentru că e prima oară când văd brandul AIWA la un retailer de la noi după multă vreme. Când eram mic aveam combină AIWA şi walkman AIWA, iar acum am găsit un TV cu acest brand.

Avem şi un televizor Philips 4K la preţ bun în acest tur, dar şi un Xiaomi Mi 10 Lite 5G la suma corectă, poate cel mai ieftin telefon 5G local. Completăm cu un sistem de gaming Acer şi un Galaxy S20 sub 3700 de lei. Aveţi şi un bonus legat de sănătate mai jos. Iată ofertele zilei:

1. Samsung Galaxy S20

Samsung Galaxy S20

Se pare că toată linia Galaxy S20 primeşte reduceri. Săptămâna trecută Galaxy S20+ scădea sub 4000 lei, iar acum apare un Galaxy S20 la sub 3700 lei la PC Garage. Vine cu un cadou sub formă de cablu de date/adaptor Hoco (3 în 1 USB Mate la microUSB, USC-C, Lightning). Telefonul în sine e cel mai compact şi uşor capabil de filmare 8K de pe piaţă.

Funcţia Single Take creează clipuri şi poze virale în social media, aveţi şi o autonomie bunicică faţă de S20 Ultra şi focalizare mai bună la closeup. E şi imersiv la gaming şi uşor de băgat în skinny jeans, faţă de modelul cu Plus. Are şi luminozitate ridicată.

2. Căşti Samsung Galaxy Buds+

Samsung Galaxy Buds+

S-au ieftinit căştile Galaxy Buds+, care au început să ajungă la 599 lei acum pe Altex. Am ales modelul roşu, pentru că e cea mai nouă varianta de culoare şi mi se pare spectaculoasă. Precedentele generaţii de Galaxy Buds nu prea aveau bas, dar acestea au rezolvat problema. În plus autonomia a crescut mult, ajungând până la 22 de ore cu cutia de transport şi protecţie. Controlul tactil e facil.

3. Televizor Aiwa LED251FHD, Full HD, 62 cm

Aiwa LED251FHD

Cel mai ieftin televizor Full HD văzut de mine vreodată, acest model AIWA costă doar 378 lei la evoMAG. Are diagonală de 62 cm, iar AIWA este o companie japoneză cu 69 de ani tradiţie în domeniul electronicelor şi electrocasnicelor. E un televizor pentru cei cu case mici, garsoniere, un dormitor mai mic, sau o încăpere secundară pe care vor să o doteze cu TV.

Are ecran Direct LED, unghi de vizualizare de 170 de grade, tuner digital, două difuzoare de 3W şi jack audio, dar şi 1 port HDMI şi un port USB 2.0. Nu uităm de slotul CI!

4. Televizor LED Philips 43PUS6504/12, 109 cm, 4K

Philips 43PUS6504/12

Rămânem la televizoare, cu un model Philips 4K de 109 cm, care costă 1298 lei la evoMAG. Dacă luăm în calcul faptul că primim şi un grătar portabil Heiner şi o cartelă Orange prepay cadou, preţul e mai aproape de 1100 şi ceva de lei. Acesta e un model smart, cu WiFi, slot CI+, un meniu cu pictograme bine organizate şi compatibilitate HDR10+. Are două boxe de 10W, 3 porturi HDMI, jack audio, port Ethernet şi design robust.

5. Sistem desktop gaming ACER Predator Orion 3000

ACER Predator Orion 3000

Acesta mi se pare un sistem de gaming excelent, prin prisma faptului că are placă grafică RTX 2060, 16 GB GB RAM şi un CPU capabil. I-aş reproşa doar că are SSD de 512 GB, dar mă gândesc că îi puneţi un HDD de 1 TB sau 2 TB şi gata, aveţi sistemul perfect. Costă 4.349 lei la Altex şi vine cu o carcasă Predator cu iluminare speciala şi o grilă frontală inspirată de Predator-ul din filme. Are 4 porturi USB 2.0, 2 porturi USB 3.1 Type-A, RJ-45, HDMI, DVI şi ieşire audio, dar şi intrare microfon. Cântăreşte sub 10 kilograme.

6. Xiaomi Mi 10 Lite

Xiaomi Mi 10 Lite

Să fie acesta cel mai ieftin telefon cu 5G ajuns în România în 2020? Xiaomi Mi 10 Lite costă 1899 lei la Quickmobile, iar dacă veţi aplica codul "QUICK202", primiţi reducere încă 3%, adică 57 de lei. La această sumă, de 1840 de lei aveţi un telefon cu 8 GB RAM, procesor Snapdragon 765G, baterie de 4160 mAh, ecran AMOLED mare, cameră quad, cu senzor de 48 MP principal şi chiar filmare 4K la 60 FPS. Există şi cameră ultrawide de 8 MP, cameră de 2 MP Macro şi de 2 MP Bokeh.

Bonus: 50 de măşti de unică folosinţă la 49 lei în oferta Cel.ro.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×