Turul Magazinelor #1471: Două resigilate la preţ bun, trotinetă şi TV 4K sub 1100 lei, Galaxy S24 FE în România

3.069 ori
<b>Turul Magazinelor #1471: Două resigilate la preţ bun, trotinetă şi TV 4K sub 1100 lei, Galaxy S24 FE în România</b>Am ajuns în perioada anului când se curăţă stocurile inclusiv de produse resigilate, în pregătirea pentru Black Friday. Acum e momentul să faci rost de un monitor de gaming, de o trotinetă, un TV 4K sau un telefon. Am ajuns la episodul #1471

Am ajuns în perioada anului când se curăţă stocurile inclusiv de produse resigilate, în pregătirea pentru Black Friday. Acum e momentul să faci rost de un monitor de gaming, de o trotinetă, un TV 4K sau un telefon. Am ajuns la episodul #1471 cu Turul Magazinelor, iar aici am inclus şi sosirea lui Samsung Galaxy S24 FE în România. Avem un Xperia 5 IV resigilat la preţ bun, un monitor cu refresh rate mare la puţin peste 500 de lei, dar şi un Xiaomi 13T Pro cu preţ scăzut acum că a apărut 14T Pro. Plus o pereche de căşti OnePlus mai ieftine decât 4 meniuri KFC de 8 crispy şi un TV 4K şi o trotinetă care costă fiecare sub 1100 de lei.

Iată ofertele zilei:

1. Samsung Galaxy S24 FE

Samsung Galaxy S24 FE

Samsung Galaxy S24 FE a intrat pe piaţa din România şi îl găsiţi la eMAG, la un partener Marketplace, sub 3100 de lei. Vine cu procesor Exynos 2400e, care în unele benchmark-uri scoate scoruri mai bune decât procesoarele de pe iPhone-uri din seria 16. Are ecran AMOLED de 6.7 inch, la 120 Hz, funcţii Galaxy AI şi o cameră principală de 50 MP, una de 8 MP telephoto, cu zoom optic 3X şi o cameră ultrawide de 12 MP. Are şi baterie de 4700 mAh, cu încărcare la 25W şi va primi 7 ani de actualizări Android. E un soi de S24 Plus light.

2. Sony Xperia 5 IV (resigilat)

Sony Xperia 5 IV e încă valabil şi dacă a primit un succesor anul trecut, ei bine anul ăsta nu primeşte. Îl găsiţi resigilat la evoMAG, la suma de 1699 de lei. Vine cu CPU Snapdragon 8 Gen 1, ecran OLED de 6.1 inch, 8 GB RAM şi 128 GB stocare. Are 3 camere de 12 MP, corp comod şi manevrabil, ergonomic. Are până şi jack audio şi o baterie mare, de 5000 mAh, în ciuda greutăţii de 172 de grame. Are şi optică Zeiss, filmare 4K şi pe camera frontală şi pe cea din spate.

3. Monitor LED MSI Curbat 180 Hz (desigilat)

La PC Garage un monitor cu refresh rate mare, de 180 Hz, un model resigilat la suma de 530 de lei. Are panou LED curbat, de 23.8 inch, cu rezoluţie Full HD şi e un produs MSI, cu timp de răspuns de 1 ms. Are unghi de 178 de grade, tehnologie de reducere a luminii albastre, AdaptiveSync şi Flicker Free. Dispune de două porturi HDMI, port DisplayPort şi jack audio.

4. Xiaomi 13T Pro

Xiaomi 13T Pro a început să se ieftinească, acum că a sosit pe piaţă Xiaomi 14T Pro. Costă 2499 lei la evoMAG şi are procesor puternic MediaTek Dimensity 9200+, care se bătea de la egal cu procesoarele de flagship din 2023. Integrează 12 GB RAM, 512 GB stocare, ecran AMOLED de 6.67 inch, cu refresh rate de 144 Hz. Are şi certificare IP, camera de 50 MP principală cu OIS, camera de 50 MP telephoto, cu zoom optic 2X, dar şi o cameră ultrawide de 12 MP. Plus difuzoare stereo, baterie mare de 5000 mAh, cu încărcare foarte rapidă la 120W.

Ar trebui să primească şi Xiaomi AI printr-o actualizare în curând.

5. Televizor 4K la preţ bun

La Flanco am găsit un televizor 4K de 108 cm, cu preţ sub 1100 de lei. Vine cu sweet.tv gratuit o lună, Dolby Vision HDR şi acustica Dolby Atmos. Are panou DLED, acustica de 20W, tuner digital DVB-C, DVB-S2, DVB-T2, HDR10, HLG. Are Android la bord, face parte din clasa energetică F şi cântăreşte 8.5 kilograme. Are 3 porturi HDMI, 2 porturi USB, port RF în, slot CI+, ieşire audio optică, jack căşti, Ethernet şi Wi-Fi.

6. OnePlus Nord Buds 3

Căştile OnePlus Nord Buds 3 costă azi la Quickmobile 172 de lei, iar dacă introduceţi codul „QUICK202", aveţi extra reducere de 3%. Mai puţin decât 4 meniuri KFC de 8 crispy. Are extra bas prin algoritmul BassWave 2.0, anulare activă a zgomotului de 32 decibeli, autonomie de până la 43 de ore şi certificare IP55. Se poate conecta simultan la două dispozitive.

BONUS: Trotineta Electrică Lexgo R8X, 250 W, Autonomie 15 Km, 22 Km/h, Negru: 1099 lei la Flanco

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×