Turul Magazinelor continuă cu ofertele de tip „lichidare de stoc”, care scapă de produsele care erau trendy vara şi le face loc celor de toamnă-iarnă. Azi găsim benzi de alergat şi biciclete eliptice la reducere, dar şi un telefon Xiaomi 5G de nici 580 de lei. În Turul Magazinelor episodul #1460 avem parte de un iPhone 16 cu extra garanţie, dar şi de un televizor TCL cu muchii înguste şi preţ corect. Plus o trotinetă de nici 1200 lei şi un laptop cu 16 GB RAM la 1900 lei. Iar la final mult doritul purificator de aer Dyson s-a ieftinit în sfârşit. Avem şi un Xiaomi 13T care a picat sub 2000 lei.
Iată ofertele zilei:
1. Xiaomi Redmi 13C 5G ieftin
Azi am găsit un telefon 5G încă relativ nou la nici 580 de lei la PC Garage. Vine pe verde sau albastru şi aduce 6 GB RAM şi 128 GB stocare. La banii ăştia mă bucur să văd ecran IPS LCD la bord, de 6.74 inch, chiar dacă având rezoluţie HD doar. Are procesor MediaTek Dimensity 6100+, slot microSD, camera principală de 50 MP chiar şi Android 13 la bord. Bateria de 5000 mAh se încarcă rapid, la 18W şi avem chiar şi jack audio şi încărcător în cutie.
2. iPhone 16 mai ieftin şi cu extra garanţie
Quickmobile.ro aduce de pe 20 septembrie iPhone 16 la un preţ foarte bun, la 4844 lei, din care scădeţi 3% cu cod "QUICK202", dar plusează cu 3 ani garanţie aici. Schimbarea vizuală majoră este în spate unde avem o cameră foto duală cu amplasare verticală de această dată, ceea ce ar ajuta la captură de materiale Spaţial Videos pentru headset-ul Apple. Primim în continuare un ecran de 6.1 inch OLED, iar după cum era de așteptat, rata de refresh rămâne la 60Hz. Are procesor Apple A18, generaţie nouă, nu cel de anul trecut de pe Pro-uri.
3. Xiaomi 13T
Unul dintre cele mai ieftine telefoane cu optică Leica de pe piaţa este Xiaomi 13T. A picat sub 1950 lei la evoMAG şi vine cu procesor MediaTek Dimensity 8200 Ultra, dar şi ecran AMOLED de 6.67 inch, 8 GB RAM şi 256 GB stocare. Are şi certificare IP68, camera principală de 50 MP cu OIS, camera de 50 MP cu zoom optic 2X şi camera de 12 MP ultrawide. Plus cameră selfie de 20 MP, difuzoare stereo, baterie de 5000 mAh şi încărcare la 67W.
4. Aparate de fitness la preţ rezonabil
La eMAG am găsit cu reduceri de 25% aceste aparate de fitness:
- Bicicleta fitness magnetică ORION CORE MK200, volant 3.5kg HSR / echivalet volant 7 kg, greutate maximă utilizator 100 kg: 599 lei minus 25% cu codul „home"
- Banda de alergare FLOW DTM300I, Greutate utilizator 110 Kg, Bluetooth, 99% PRE-ASAMBLATA, Pliabila: 3999 lei minus 10% cu codul „home"
- Aparat vâslit Tunturi Cardio Fit R20, greutate maximă utilizator 110kg: 999 lei cu minus 15% cu cod „home"
5. Televizor 4K TCL la preţ bun
Ce poţi să vrei mai mult decât un televizor cu ecran destul de mare, de 139 cm, cu rezoluţie 4K, cu HDR şi muchii înguste. Are Google TV şi comenzi vocale, iar preţul este de 1498 lei la PC Garage. Vine cu Dolby Audio, gamă largă de culori, Game Master 3.0, HDMI 2.1, ALLM şi meniu special de gaming. Boxele au 10W, avem şi 1 port USB 2.0 şi 3 porturi HDMI, dar şi port Ethernet şi slot CI+.
6. Trotineta sub 1200 lei
La Flanco am găsit o trotinetă de doar 1199 lei, cu autonomie de 15 km şi viteza de 22 km/h. Nu necesită permis şi vine cu garanţie de un an a acumulatorului. Pneurile sunt de 8 inch, suportă greutate maximă de 100 kilograme şi are design pliabil. Are garanţie pe 24 luni şi cântăreşte sub 13 kilograme.
BONUS 1: Laptop Lenovo IdeaPad 1 15ALC7, 15.6", Full HD, AMD Ryzen 7 5700U, 16GB RAM, 512GB SSD, AMD Radeon, No OS, Cloud Grey: 1899 lei la Flanco
BONUS 2: Purificator de aer şi aeroterma Dyson Purifier Hot + Cool Formaldehida HP09, Wifi, Bluetooth, 10 trepte de viteză, Filtru HEPA H13: 2999 lei la Flanco