Samsung Galaxy Z Fold 4 review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Multimedia, Cameră, Benchmark-uri)

12.683 ori
<b>Samsung Galaxy Z Fold 4 review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>Samsung a prezentat pe 10 august noua sa generaţie de telefoane pliabile, Samsung Galaxy Z Fold 4 şi Galaxy Z Flip 4. Primul este cel destinat productivităţii şi consumului de media pe ecranul pliabil cel mare, al doilea e gândit pentru segmentul fashion

Multimedia

Experienţa mulţumitoare în podcasturi, filme, jocuri, muzica

Samsung Galaxy Z Fold 4 are ca şi predecesorii săi două difuzoare stereo la bord, unul sus şi unul jos dacă îl privim vertical şi două lateral, dacă îl privim în landscape. Nu are jack audio, dar nici nu mă așteptam la 6.3 mm în talie. Nici căşti nu are la pachet, dar iar e ceva comun deja.

Video-review Samsung Galaxy Z Fold 4, secțiunea Acustică

Cele două speakere cu orificii generoase au tuning de la AKG, iar în setări găsim opţiunea Dolby Atmos, cu profilurile Auto, Movie, Music şi Voice. Avem şi Dolby For Gaming, dar şi un egalizator cu setări pe genuri muzicale, plus 9 slidere/canale custom pentru a îţi regla sunetul cum îţi place. Avem şi UHQ Upscaler, dar şi Adapt Sound, pentru a tuna sunetul pentru fiecare tip de ureche. 

Cum stăm cu experienţa audio? În primul rând, da, vei acoperi uşor speakerele în landscape, dar degetele tale formează mai degrabă o pâlnie de amplificare decât să le acopere de tot. Sunetul e satisfăcător, în ideea că vocile sunt foarte "crisp" şi m-au impresionat în special înaltele difuzoarelor. Avem şi ceva bas, dar volumul nu doboară recorduri, cel puţin nu la muzică. La jocuri ce mai mişca şi se impune prin tărie. Atenţie ca sunetul dat la volum maxim poate face că telefonul să vibreze puternic.

Stereofonia e bine echilibrată apropo. Mi-a plăcut cum se aude podcastul lui Joe Rogan, dar şi un live de la Gamescom cu formaţii metal pe scenă. 

Test - Putere volum frontal (sus)

  • 1.OPPO Find X291,9 (dBA)
  • 2.Samsung Galaxy A3 (2017)89 (dBA)
  • +
  • 151.Samsung Galaxy Z Fold479,4 (dBA)
  • 152.realme GT Neo279,3 (dBA)
  • 153.OnePlus 10 Pro79,2 (dBA)
  • 154.realme 11 Pro+79,2 (dBA)
  • 155.Xiaomi 12 Pro79,1 (dBA)
  • 156.Allview E3 Jump79 (dBA)
  • 157.Nubia Red Magic 3S79 (dBA)
  • 158.Huawei nova 10 Pro79 (dBA)
  • 159.realme GT379 (dBA)

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
  • 2.BlackBerry Passport95,2 (dBA)
  • +
  • 470.Samsung Galaxy Z Fold481,4 (dBA)
  • 471.Honor 9081,4 (dBA)
  • 472.Huawei Honor 881,3 (dBA)
  • 473.Sony Xperia XZ281,3 (dBA)
  • 474.Apple iPhone XS Max81,3 (dBA)
  • 475.Huawei P881,2 (dBA)
  • 476.Sony Xperia 5 II81,2 (dBA)
  • 477.Huawei Honor 781,1 (dBA)
  • 478.Samsung Galaxy A5 (2016)81,1 (dBA)

Samsung Galaxy Z Fold 4

Test - Putere volum multimedia

  • 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
  • 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
  • +
  • 364.Samsung Galaxy Z Fold494,3 (dBA)
  • 365.Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G94,2 (dBA)
  • 366.Bluboo S194,1 (dBA)
  • 367.Allview X4 Soul Infinity L94,1 (dBA)
  • 368.Sony Xperia XZ1 Compact94,1 (dBA)
  • 369.Samsung Galaxy Z Flip694,1 (dBA)
  • 370.Xiaomi Mi A194 (dBA)
  • 371.Honor Magic 4 Lite94 (dBA)
  • 372.Huawei Mate Xs 294 (dBA)

La testul cu decibelmetrul am ajuns sus la 79.4 dBA şi jos la 81.4 dBA, la testul cu sample-ul acustic. Astfel am depăşit un Samsung Galaxy S21 FE 5G şi Huawei P50 Pocket, dar am rămas sub Galaxy Z Fold 3 şi OPPO Find N. În testul de gaming am ajuns la 94.3 dBA, ceea ce nu impresionează ca putere, dar în realitate se simte mai tare de atât. Am depăşit Huawei Mate Xs 2 şi Galaxy Z Flip 3, dar am fost sub Galaxy Z Fold 3 şi 2, plus OPPO Find N. 

Cameră

Ne-am jucat cu Audio Zoom, food photo, poze pe căldura mare şi filmări la concert

Samsung Galaxy Z Fold 3 avut în mare aceeaşi cameră ca şi Galaxy Z Fold 2, plusând doar cu camera selfie de sub ecran. Galaxy Z Fold 4 face câteva schimbări binevenite şi mă refer în special la trecerea la o cameră principală de 50 de megapixeli, una cu stabilizare optică şi deschidere F/1.8, plus Dual Pixel PDAF. O mutare similară a făcut-o şi S22/ S22+.

Avem şi o cameră de 10 MP telephoto, care acum trece de la zoom optic 2X la 3X, are deschidere F/2.4, PDAF şi stabilizare optică. Ce a rămas la fel e camera de 12 MP ultrawide cu deschidere F/2.2 şi camera selfie exterioară de 10 MP cu deschidere F/2.2. Nu pare a se fi schimbat nici cea de 4 MP de sub ecran, tot pentru selfie, cu deschidere F/1.8.

O privire prin interfaţa camerei ne dezvăluie aceleaşi opţiuni ca şi cele pe care le avea seria Galaxy S22. Văd că avem AI, Portrait, filmare 8K la 24 FPS, mod Pro Photo şi Pro Video, Panorama, Food, Super Slow Motion, Slow Motion şi Hyperlapse, dar şi Portrait Video şi Director's View. Super Steady se ocupă cu stabilizarea avansată, avem şi Portrait cu ale sale filtre Studio şi putem face selfie-uri cu camera principală ajutându-ne cu ecranul cover. 

Hai să vedem cum s-a descurcat cameră!

Am făcut o serie de fotografii în Parcul Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti şi am remarcat că verdele vegetaţiei e de o nuanţă intensă, e cam săturat. Captură ultrawide nu aduce diferenţe coloristice faţă de cea principală şi e mai largă decât ce avem pe un Motorola Edge 30 Ultra de exemplu. Zoom-ul e la nivel de iPhone 13 Pro să zicem, un upgrade binevenit de la zoom-ul optic 2X de pe Galaxy Z Fold 3. Îmi place culoarea cerului, e cea percepută cu ochiul liber, chiar şi cu soarele în faţă.

La closeup-uri, fie ale jucăriilor din parc, fie ale florilor pot zice că telefonul s-a descurcat decent, dar nu l-aş numi chiar capabil să facă un Macro de la 2-4 centimetri. Camera principală e înfometată de lumină, toate cadrele au fost luminoase, bine expuse. Claritatea e cam a la un Galaxy S21, poate chiar S22 cu camera principală. Selfie-urile cu camera de 10 megapixeli sunt mulţumitoare, decent focalizate, expresive la nivel de ochi şi răzbate şi un fundal arătos în imagini. Parcă totuşi se simte mai mult ca o captură selfie de telefon midrange. 

Fotografiile selfie cu camera de 4 megapixeli de sub ecran sunt modeste ca rezoluție şi au un halou de lumină, par angelic eu... dar nu în sensul bun. Contează şi cum pică soarele, e drept, dar văd şi ceva blur la umerii mai şi detalii slabe ale copacilor din fundal. Strict ca redare a chipului e OK, dar veţi prefera cu toţii cealaltă cameră. Parcă totuşi simt un mic upgrade faţă de cameră de 4 MP de pe Z Fold 3. 

Am încercat şi captura Bokeh cu camera de 10 MP şi apreciez efectele Studio de la S22 şi separarea eficientă a planurilor. S-a cam tăiat din urechi totuşi pe alocuri. 

Am apreciat nuanţele de roşu şi albastru ale jucăriilor din parc şi aici vedeţi ca etalon jucăriile cu Spider-Man şi elicopterul sau, dar şi acea maşină roşie. Samsung e foarte aptă şi în a separa obiectele din prim plan de fundal, prin Bokeh, cum am făcut la cel căluţ de jucărie alb-rosu. 

Puncte bonus pentru prim planurile cu trandafiri, toate redate plăcut şi satisfăcător la nivel de culori. Ştiu că a şi ratat focalizarea la vreo 2 dintre acele cadre, dar nu e ceva des întâlnit. 

Avem şi poze cu păuni spre final şi aici dacă e să fac o comparaţie cu Honor Magic4 Pro, aş zice că Z Fold 4 e mai pragmatic şi mai puţin "show off", nu face culorile să "înflorească", ci le reda în mod pragmatic. Avem şi food photo, cu coaste, curry, limonada, cu o textură savuroasă, chiar şi o vreme cu nori, gata de ploaie. Samsung rămâne aş pe Food Photo. 

Iniţial am vrut să zic că avem o cameră principală între S21 şi S22, dar acum mi se pare mai apropiată de Galaxy S21 FE cumva. 

În condiţii low light ne mutăm "la bogaţi", în zona Herăstrău şi Parcul Bordei. Am fost la Modelier Parc şi la concert Jurjak la roabă de cultură. Captură ultrawide e slăbuţă, dar din fericire e reparată de Night Mode. Poţi aplica Night Mode pe toate camerele, de la telephoto la ultrawide şi principală. Diferenţa între captura standard, fără Night Mode, cu zone cu zgomot şi cea cu modul special e cam mare şi recomand să folosiţi Night Mode cât de des puteţi.

Îmi plac culorile umbrelelor, luminile zgârie norilor din Pipera, reflexiile de pe apă. E scos la lumină peisajul din parc, cerul capătă şi nori şi totul cu Night Mode. Sincer fără acest mode camera ultrawide produce care inutilizabile. Am fotografiat şi o statuie cu un leu cu o textură tangibilă a uzurii şi avem o fotografie cu floare soarelui în derivă în lipsa de soare care e bună de wallpaper. Detaliile şi culorile sunt excelente. Aş menţiona că la Promenadă Mall sursele de lumină sunt cam mari, alungite, dar galbenul emanat de luminile stradale nu e exagerat de pronunţat.

Aş zice că avem un upgrade de 10-15% de la Z Fold 3.

Şi acum discutăm despre captura video. Prima tendinţă e să constat că avem o supraexpunere uşoară şi o saturare a verdelui vegetaţiei. Nimic nou aici... Panoramăm lin şi testele de stabilizare au fost trecute cu brio, cu sau fără mod Steady. Nu remarc trepidaţii, vibraţii ale imaginii, nici când filmăm în FHD şi nici când filmăm 4K. De fapt Super Steady e de 10 din 10, comparabil cu al flagshipurilor non pliabile, dar atenţie că porniţi de la ultrawide că filmare default şi recomand să treceţi imediat pe 1X.

Îmi plac nuanţele de albastru de la locul de joacă, dar şi cele de roşu. Am panoramat rapid şi violent şi nu am avut ghosting sau pierderi de claritate. Nice! 

Când bate soarele direct pe subiecţii filmării, o să vezi şi o tentă albicioasă a imaginii. Filmarea selfie cu camera de sub ecran e că prin pânza de păianjeni, are nişte reflexii ciuda şi are puţine detalii.

Văd şi "grade de zoom", adică între anumite praguri de zoom imaginea va fi neclară şi va fi deosebit de clară la 1X, 3X, poate şi 5X, dar între... apare şi ceva neclaritate. Am avut şi o mostre de zoom Audio: am dat zoom pe acea fântână şi am sfârşit prin a auzi mai tare apa fântânii, dar şi exclamările skaterilor din Skate Park-ul din spatele fântânii.

Am şi un Portrait Video excelent, la fel de bun ca la Note 20 Ultra, S22 Ultra. Îmi văd imperfecţiunile tenului, ochii sunt expresivi şi avem şi efecte de fundal cu care să ne jucăm. Am reglat şi gradul de blur foarte uşor.

Nu am uitat de testul de focalizare, alternând între ghinda metalică şi parcul din fundal. Viteza de focalizare e ceva mai redusă decât suntem obişnuiţi, dar e încă în limitele acceptabile. Sincer la filmare diferenţa este insesizabilă faţă de Galaxy Z Fold 3, poate cu un plus la stabilizare să zicem.

Filmarea nocturnă a făcut o impresie bună prin microfonul pus la treabă la concert şi prin Audio Zoom. Odată ce dai zoom pe chitarist se va auzi mai tare chitara faţă de restul instrumentelor. Zoom-ul în sine nu mă da pe spate, la fel cum nu mai e de ajuns nici cel de iPhone 13 Pro în ziua de azi, noaptea, la concert. Spun asta după multe concerte şi festivaluri cu acel telefon. Imaginea e cam tremurată la filmarea din mers, chiar şi cu mod Steady.

Văd şi reflexii măricele şi halouri cam mari. Mă aşteptam la un pic mai bine aici. Văd şi zgomot pe lateralul imaginii, atât în parc, cât şi în faţă la Promenadă Mall. Suntem mai apropiaţi de S21 aici decât de Galaxy S22, asta în cel mai bun caz. 

Benchmark-uri

Se anunţă future-proof, dar atenţie la temperaturi vara

Samsung Galaxy Z Fold 4 adoptă un procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1, un CPU de 4 nm produs de TSMC. Vine cu 8 nuclee şi aduce un salt de 10% în performanţa faţă de Snapdragon 8 Gen 1 şi o administrare a consumului cu 30% mai bună. Atenţie şi la saltul de generaţii de aici: Z Fold 3 avea un CPU Snapdragon 888 şi acum sărim peste Snapdragon 888+, 8 Gen 1 şi ajungem la 8+ Gen 1.

Video-review Samsung Galaxy Z Fold 4, secțiunea Benchmarks

Avem la dispoziţie şi 12 GB RAM LPDDR5, 512 GB stocare UFS 3.1 pe modelul testat de noi. Nu există slot microSD aici şi nu am avut parte de lag, în afară momentului de imediat de după boot, când se ştie că terminalele Android "gândesc" ceva mai mult şi parcă cele Samsung şi Xiaomi cel mai mult. Rulează orice joc pe Ultra şi temperatura creşte doar după vreo 30 de minute de Genshin Impact, dar nu aşa mult ca la Huawei Mate Xs 2. 

În experienţa mea personală, după ce am stat cu telefonul afară la 35 de grade Celsius şi am făcut peste 70 de poze şi câteva filmări, el a început să se cam încingă destul de serios şi a trebuit să îl închid puţin. Aşa că atenţie mare vara în călătorii pe canicula. 

Samsung Galaxy S22 UltraSamsung Galaxy Z Fold4OPPO Find N 5GHuawei Mate Xs 23DMark Sling Shot Extreme ES 3.17669×803057763DMark Sling Shot Extreme ES 3.1 - Graphics10343×1089570443DMark Sling Shot Extreme ES 3.1 - Physics4026×41823543AITuTu Benchmark75472538121540870401397AITuTu Benchmark - Image Classification3454826400497616246572AITuTu Benchmark - Object Detection4092427412716377154825AnTuTu v8752721787344738024535241AnTuTu v8 - CPU195913169008191800119142AnTuTu v8 - GPU352124403268321744239743AnTuTu v8 - MEM115100119762119824101747AnTuTu v8 - Temperature37,7 (°C)42,3 (°C)30,6 (°C)40,5 (°C)AnTuTu v8 - UX895849530610465674609AnTuTu v9912628907668835399624840AnTuTu v9 - CPU221720195019203228157352AnTuTu v9 - GPU377861388987322917222134AnTuTu v9 - MEM159130168594143298120180AnTuTu v9 - UX153917155068165956125174GeekBench 5 - Multi-Core3716384336483124GeekBench 5 - Single-Core11841335847844JetStream267,83123,87103,650,45SunSpider281,8 (ms)228,7 (ms)289,2 (ms)580,6 (ms)Vellamo - Browser1781117929133278987Vellamo - Metal8938990074087006Vellamo - Multicore8168880982527251TOTALURI3129

Cât despre testele de performanţă, în AnTuTu 9 am fost pe locul 11, peste Samsung Galaxy S22+ şi OnePlus 10 Pro, dar sub Galaxy S22 Ultra şi vivo X80 Pro. În GeekBench 5 Multi Core am depăşit Galaxy S22 Ultra şi OPPO Find N, dar am fost sub ASUS ROG Phone 6 Pro şi iPhone 12 Pro Max. În AnTuTu 8 am depăşit seria Galaxy S22, air în 3DMArk Wild Life Extreme am sărit peste Galaxy S22+ şi OPPO Find N. Ne-am clasat sub ASUS ZenFone 9 şi OnePlus 10T, care au acelaşi CPU. 

La temperatură mă orientez după ce îmi arată AnTuTu 9 şi anume că pe parcursul testului am crescut de la 32.9 de grade la 42, deci o creştere cu 8 grade, nu chiar extremă pentru acest telefon. Mi se pare un telefon future-proof, care se descurcă cu orice joc şi va funcţiona fără cusur minim 2-3 ani. 

  • 1234
8,9510
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×