Samsung Galaxy Z Fold 4 review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Hardware, Baterie, Connectivitate)

12.682 ori
<b>Samsung Galaxy Z Fold 4 review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>Samsung a prezentat pe 10 august noua sa generaţie de telefoane pliabile, Samsung Galaxy Z Fold 4 şi Galaxy Z Flip 4. Primul este cel destinat productivităţii şi consumului de media pe ecranul pliabil cel mare, al doilea e gândit pentru segmentul fashion

Hardware

"Uns" unde trebuie, la CPU, cameră

Samsung Galaxy Z Fold 4 ne oferă un upgrade care îmi aminteşte de trecerea dintre iPhone 12 şi iPhone 13. Practic, nişte zoom în plus, o cameră principală nouă, CPU nou, dar mai sunt câteva detalii de fineţe. Trecem la Gorilla Glass Victus+ pentru protecţia exteriorului şi avem parte de certificare IPX8.

Video-review Samsung Galaxy Z Fold4, secțiunea Hardware

Există şi suport pentru stylus, dar şi Armor Aluminum pentru rama. Ecranul Dynamic AMOLED 2X rămâne la diagonală de 7.6 inch a predecesorului, doar că schimbă rezoluţia cu una de 2176 x 1812 pixeli. Predecesorul avea 2208 x 1768 pixeli. Practic s-a produs o schimbare de echilibru a laturilor şi avem mai mulţi pixeli pe lăţime şi mai puţini pe lungime, ca să zic aşa. Rămânem cu refresh rate de 120 Hz, avem şi suport HDR10+, iar ecranul exterior este unul de 6.2 inch, cu rezoluţie de 2316 x 909 pixeli. Şi el are refresh rate de 120 Hz. Ca idee Z Fold 3 avea un ecran cover de 6.2 inch, cu rezoluţie de 2268 x 832 pixeli.

Procesorul este un Snapdragon 8+ Gen 1, sărind 2 generaţii de la Snapdragon 888 de pe Z Fold 3. 

Telefonul cel nou mai duce şi 12 GB RAM, 256, 512 GB sau chiar 1 TB de stocare UFS 3.1. Nu are slot microSD, dacă eraţi curioşi şi vine cu aceeaşi capacitate a bateriei, de 4400 mAh ca şi predecesorul, doar că a suferit acum optimizări şi câştigă ore de autonomie. Avem parte şi de încărcare la 25W pe fir, la 15W wireless şi încărcare inversă la 4.5W. Samsung Galaxy Z Fold 4 foloseşte două difuzoare stereo tunate de AKG, nu are jack audio, iar trecând la conectivitate, aici găsim 5G şi Wi-Fi 6E, plus UWB, Bluetooth 5.2, USB-C 3.2, GPS, NFC. 

Informații Generale
  • Producător:
  • Samsung
  • Model:
  • Galaxy Z Fold4
  • Data anunțării:
  • August 2022
  • Disponibilitate
  • În curând
  • Sistem de operare
  • Android
  • Servicii Google
  • Da
  • Interfață
  • OneUI
  • CPU
  • Single-core 3.19 GHz + Triple-core 2.75 GHz + Quad-core 1.80 GHz
  • Chipset
  • Qualcomm Snapdragon 8+ Gen1
  • Senzori
  • Accelerometru, giroscop, barometru, compas, senzor de proximitate
  • GPS
  • A-GPS, Glonass, GALILEO, BDS
  • Senzor amprente
  • Da, Lateral
Dimensiuni
  • Greutate
  • 282g
  • Lungime
  • 158mm
  • Lățime
  • 128mm
  • Grosime
  • 6mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 1B
  • Tip Display
  • Dynamic AMOLED 2X
  • Diagonală
  • 7,6inch
  • Rezoluție
  • 2208x1768pixeli
  • Densitate pixeli
  • 372
  • Touchscreen
  • Da
  • Raport ecran-corp (%)
  • 89,9
  • Rată refresh
  • 120Hz
  • Diagonală (ecran exterior)
  • 6,2
  • Rezoluție (ecran exterior)
  • 2268x832
 
Camera
  • Camera Principală
  • 50megapixeli
  • Caracteristici Video
  • 4K@60fps, 1080p@60/240fps, 720p@960fps, HDR10+
  • Caracteristici Foto
  • autofocus, PDAF, OIS, cameră wide, camera telephoto, camera ultra-wide, zoom optic 2x, bliț LED, HDR, panoramă
  • Cameră Telephoto
  • 12megapixeli
  • Cameră Ultra-wide
  • 12megapixeli
  • Camera Frontală
  • 4megapixeli
  • Cameră frontală secundară
  • 10megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 12GB
  • Internă
  • 256GB, 512GB
  • Tip stocare
  • UFS 3.1
Multimedia
  • Mesaje
  • SMS, Email
  • Formate audio redare
  • .mp3
  • Formate video redare
  • .mp4
  • Difuzor
  • Stereo
Rețele
  • SIM
  • Dual-SIM
  • Tip SIM
  • Nano-SIM
Conectivitate
  • GPRS
  • Da
  • EDGE
  • Da
  • Viteză conexiune
  • HSPA, LTE-A, 5G
  • Bluetooth
  • 5.2
  • A2DP
  • Da
  • LE
  • Da
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6e
  • Wi-Fi Direct
  • Da
  • Hotspot 3G
  • Da
  • Hotspot 4G
  • Da
  • Bandă duală
  • Da
  • NFC
  • Da
  • USB
  • Type-C
  • OTG/MHL
  • Nu
Acumulator
  • Tip acumulator
  • Li-polymer
  • Capacitate
  • 4400mAh
  • Încărcare rapidă
  • 25W
  • Încărcare wireless
  • 11W
  • Încărcare wireless inversă
  • 4.5W
Diverse
  • Rezistent la apă/praf
  • IPX8
Detalii smartwatch

Cititorul de amprente este integrat lateral, în butonul Power şi primim şi deblocare facială. Camerele selfie şi-au păstrat rezoluţia de anul trecut: cea de sub ecran are 4 MP, iar cea de pe exterior are 10 MP. În spate se produc schimbări importante: trecem de la 3 camere de 12 MP la una principală de 50 MP cu OIS şi Dual Pixel PDAF, apoi avem una de 10 MP cu zoom optic 3X în loc de cea cu zoom 2X de pe Z Fold şi Z Fold 2, plus una de 12 MP ultrawide.

Există şi blitz LED şi filmare 8K la 24 FPS. 

Baterie

Samsung scoate iepuri din pălărie cumva cu aceeaşi baterie de 4400 mAh

Încă un capitol la care pe hârtie Samsung Galaxy Z Fold 4 este aidoma predecesorului este capacitatea bateriei: 4400 mAh. Avem parte şi de încărcare la 25W pe fir, cu promisiunea de a ajunge la 50% în 30 de minute, dar şi încărcare wireless la 15W şi chiar încărcare inversă la 4.5W. Poţi pune căştile, ceasul, alt telefon pe spatele lui Z Fold 4 pentru o alimentare wireless. Toate aceste date sună la fel ca la Z Fold 3, doar în afară de încărcarea wireless, care era de 11W.

Video-review Samsung Galaxy Z Fold4, secțiunea Autonomie Baterie

Samsung a insistat în prezentarea oficială că a adus modificări la nivel de celule ale bateriei, de algoritm și-a ales cu grijă şi un procesor cu consum bine administrat. Rezultatul? Hai să vedem!

Test - Video playback

  • 1.OPPO Find X8 Pro38h 41m
  • 2.Honor Magic6 Pro31h 43m
  • +
  • 212.Samsung Galaxy Z Fold416h 33m
  • 213.Motorola Edge 40 Neo16h 33m
  • 214.Xiaomi 13 Ultra16h 32m
  • 215.Vivo Y7016h 30m
  • 216.Samsung Galaxy S23 FE16h 25m
  • 217.Samsung Galaxy S22 Ultra16h 22m
  • 218.Samsung Galaxy S22+16h 20m
  • 219.Sony Xperia 5 II16h 18m
  • 220.Xiaomi 12T Pro16h 18m

La testul de playback video am ajuns la 16 ore şi 32 de minute, ceea ce mi se pare excelent şi e peste Galaxy Z Fold 3 şi ale sale 14 ore şi 17 de minute, dar şi peste Z Fold 2 cu ale sale 12 ore şi 53 de minute. A depăşit inclusiv Huawei Mate Xs 2 şi Galaxy Fold, dar e sub OPPO Find N. Mai relevantă e utilizarea continuă, cea din PCMark, unde am ajuns la 12 ore şi 6 minute. Aici pliabilul din 2022 a depăşit Samsung Galaxy Fold, Z Fold 3, cu ale sale 9 ore şi pe Z Fold 2 cu ale sale 8 ore. 

Test - Utilizare continuă

  • 1.iHunt Titan P11000 Pro26h 47m
  • 2.ASUS ROG Phone 7 Ultimate22h 47m
  • +
  • 214.Samsung Galaxy Z Fold412h 6m
  • 215.Samsung Galaxy A5112h 5m
  • 216.OPPO Reno6 Pro 5G12h 5m
  • 217.realme C2112h 4m
  • 218.Sony Xperia XA2 Ultra12h 3m
  • 219.Nubia Red Magic 3S12h 2m
  • 220.Samsung Galaxy A5 (2017)11h 59m
  • 221.Redmi Note 10 5G11h 59m
  • 222.OnePlus 1111h 58m
Test realizat cu ajutorul PCMark for Android. Acesta măsoară durata maximă a unei sesiuni neîntrerupte de utilizare a telfonului, în condiții ce replică comportamentul uman. Luminozitatea ecranului e reglată la 200 LUX, iar telefonul efectuează operațiuni de navigare pe web, rulează video, copiază fișiere și editează fotografii.

Mai mult de atât a bătut şi nemesis-urile: Huawei Mate Xs 2 şi OPPO Find N. Apropo toate aceste teste se referă la ecranul cel mare, cel pliabil, evident. Suntem sub Galaxy S22+ şi OnePlus 10T, dacă vreţi musai nişte repere non pliabile. Încărcarea am făcut-o cu un alimentator de 30W găsit prin casă şi am dus telefonul de la zero la 100% în 1 oră şi 31 de minute. În 30 de minute eram la 31%. Se putea mai bine... Apropo nu avem nici încărcător în cutie.

Test - Încărcare 100%

  • 1.OnePlus 10T18m
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra19m
  • +
  • 249.Samsung Galaxy Z Fold41h 31m
  • 250.LeTV 1S1h 31m
  • 251.Huawei Nexus 6P1h 31m
  • 252.Samsung Galaxy Z Flip61h 32m
  • 253.ASUS Zenfone 81h 32m
  • 254.Huawei Mate 9 PRO1h 32m
  • 255.Huawei P smart 20211h 33m
  • 256.Samsung Galaxy A401h 33m
  • 257.Huawei Honor View 201h 33m
Timpul de încărcare a bateriei până la 100%

Setările includ opţiunea Power Saving, dar şi Adaptive Battery, plus modul Performance cu setările: Standard sau Light. Există şi o opţiune de protecţie a bateriei de uzură prin încărcarea sa până la maxim 85%. 

Evoluţie clară faţă de Z Fold 3 şi 2!

Test - Încărcare (5 minute)

  • 1.realme GT Neo 3 150W40 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra38 (%)
  • +
  • 270.Samsung Galaxy Z Fold48 (%)
  • 271.Google Pixel 7 Pro8 (%)
  • 272.Samsung Galaxy A548 (%)
  • 273.Nokia XR218 (%)
  • 274.Samsung Galaxy S23 FE8 (%)
  • 275.Honor Magic6 Lite8 (%)
  • 276.Samsung Galaxy S24 Ultra8 (%)
  • 277.HMD Pulse Pro8 (%)
  • 278.Samsung Galaxy S24 FE8 (%)

Test - Încărcare (15 minute)

  • 1.OnePlus 10T87 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra85 (%)
  • +
  • 340.Samsung Galaxy Z Fold418 (%)
  • 341.Blackview BL8000 5G18 (%)
  • 342.Motorola moto G34 5G18 (%)
  • 343.Motorola RAZR 5018 (%)
  • 344.Motorola Moto G517 (%)
  • 345.Sony Xperia XZ117 (%)
  • 346.Huawei Mate 10 Lite17 (%)
  • 347.ASUS ZenFone 5 (ZE620KL)17 (%)
  • 348.Samsung Galaxy Note 9 (Exynos 9810)17 (%)

Test - Încărcare (30 minute)

  • 1.realme GT 5G100 (%)
  • 2.Motorola Edge 40 Pro99 (%)
  • +
  • 304.Samsung Galaxy Z Fold437 (%)
  • 305.Blackview BL8000 5G37 (%)
  • 306.Motorola RAZR 5037 (%)
  • 307.Samsung Galaxy S9+36 (%)
  • 308.Nubia Red Magic 5G36 (%)
  • 309.Motorola Moto G Pro36 (%)
  • 310.Huawei nova Y7036 (%)
  • 311.Motorola Moto G8436 (%)
  • 312.Samsung Galaxy A3 (2017)35 (%)

Test - Încărcare (1 oră)

  • 1.OnePlus Nord N10 5G100 (%)
  • 2.OPPO Find N2 Flip100 (%)
  • +
  • 181.Samsung Galaxy Z Fold473 (%)
  • 182.Nokia XR2173 (%)
  • 183.LG G672 (%)
  • 184.Xiaomi Pocophone F172 (%)
  • 185.Samsung Galaxy A7072 (%)
  • 186.Samsung Galaxy A20e72 (%)
  • 187.Nokia 8.3 5G72 (%)
  • 188.Xiaomi Mi A271 (%)
  • 189.Xiaomi Redmi Note 8 Pro71 (%)

Connectivitate

Modemuri, conectori, standarde de flagship

Samsung Galaxy Z Fold 4 ne aminteşte încă de la setup faptul că vine cu suport eSIM. Aveţi simultan suport eSIM, dar şi două sloturi nano SIM. Acest telefon pliabil pune la bătaie şi suport 5G, Wi-Fi 6E, Bluetooth 5.2, dar şi GPS dual band, dar şi Glonass, Galileo şi BDS.

Video-review Samsung Galaxy Z Fold 4, secțiunea Conectivitate

Există şi NFC pentru plata contactless, iar jos găsim portul USB-C 3.2, cu suport USB OTG. În ciuda a ceea ce am spus în recenzia video, există şi conectivitate Ultra Wideband aici, deci ne putem conecta la smart tag-uri fără probleme. Apelurile se aud tare şi clar, nu am obiecţii la acest capitol.

Speedtest Samsung Galaxy Z Fold 4

Cat despre testele de conectivitate, în SpeedTest am ajuns la 786 Mbps la download 5G în reţeaua Orange şi la 81.6 Mbps. Şi asta în Parcul IOR din Bucureşti şi în zona Titan. În centru putem atinge şi mai mult. La testul Wi-Fi în reţeaua Digi cu un abonament de 1 Gbps am ajuns la 721 Mbps la download şi 889 Mbps la upload. Mă declar mulţumit. Avem şi o distribuţie generoasă a antenelor, deci nu ne lasă la greu cu latentă şi viteză când ne jucăm sau facem streaming. 

  • 1234
8,9510
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×