La mijloc de primăvară Motorola a venit cu noutăți interesante din familia Edge, în frunte cu modelul Motorola Edge 50 Pro care îmbină un design premium cu dotări hardware atractive și o cameră pe care te poți baza. A venit chiar pe data de 16 aprilie, iar lansarea sa globală a fost precedată de un eveniment fastuos organizat în Maroc, acolo unde am testat telefonul în condiții variate.
În stilul caracterstic Edge, telefonul a pus la bătaie un ecran cu muchii curbate, o dotare care acum câțiva ani era întâlnită doar pe flagship-uri și asociată modelelor scumpe, de top. Acum mai degrabă modelele mid-range au ajuns să folosească asemenea panouri, iar Edge 50 Pro vine cu așa ceva, un ecran impresionant, cu muchii foarte înguste și o alură premium.
S-a schimbat și design-ul din spate, parcă o maturizare de la Edge 40 Pro și desigur nu puteau lipsi culorile Pantone de aici. În materie de hardware s-au petrecut modificări notabile aș zice, mai ales la procesor, asta pentru că acolo unde predecesorul era un flagship cu Snapdragon 8 Gen2, acum noul model a făcut trecerea către un cipset mai cuminte, un Snapdragon 8 Gen3.
A câștigat în schimb la alte capitole precum cameră, iar un capitol la care Motorola încă se ține bine este la ambalaj, reușind să ofere în continuare adaptor la pachet și nu oricare, ci unul de 125W care îți va încărca telefonul în doar 20 de minute. Edge 50 Pro este un smartphone foarte tentant la mijloc de primăvară, într-o perioadă în care gândul ne poartă la vacanțe, la timp petrecut cu cei dragi și păstrarea momentelor în fotografii.
Cu încărcarea super rapidă nu îți mai faci griji cu privire la baterie pe plajă sau în vârf de munte, iar camera e gata să livreze amintiri de prețuit. Acestea cred că sunt punctele forte ale lui Edge 50 Pro, dar ne convingem în recenzie!
Motorola Edge 50 Pro reprezintă o maturizare a design-ului întâlnit pe modelul predecesor, iar asta se observă cel mai bine privind telefonul din spate unde modulul de cameră se îmbină cu întreg panoul, având o pantă interesantă pe care îți poți sprijini degetul la utilizarea telefonului. Amintește puțin de OPPO Find X5 Pro prin această abordare.
Edge înseamnă desigur și ecran curbat, iar fix asta primim aici, acum cu muchii și mai înguste, care contribuie la obținerea unui raport corp-ecran mai mare decât pe Edge 40 Pro (92% vs. 90.5%). Telefonul îl simt la fel de manevrabil precum predecesorul, deși ce-i drept e cam alunecos din cauza ecranului curbat.
Am avut în teste două sample-uri, pe cea violet cu piele ecologică în spate, numită Luxe Lavender și pe cea Moonlight Pearl, cu finisaj perlat elegant, confecționat manual în Italia în colaborare cu Mazzucchelli. Ambele variante au ceva special și într-adevăr finisajul modelului pe alb/bej se simte excelent la atingere și parcă nu-ți vine să-l mai lași din mână. Pe de altă parte, varianta cu piele ecologică are un aer aparte, premium, de lux.
Vei avea ramă violet pe varianta Lavender și argintie pe Moonlight Pearl, iar dacă vrei și o a 3-a opțiune, aceasta există și este Black Beauty, pe negru și tot cu spate acoperit cu piele ecologică. Se vede cât de mult s-a acordat atenție la detalii aici, iar dacă vrei și protecție pentru noul tău telefon, vei avea în cutie o husă cover din policarbonat transparent, de calitate și rigidă.
Ceva interesant este că telefonul este cu 0.4 mm mai subțire decât predecesorul, oprindu-se la 8.2 mm. Este și mai ușor cu 13 grame, la 186 grame, în condițiile în care bateria a scăzut doar cu 100 mAh. Motorola Edge 50 Pro este un telefon frumos, ale cărui curburi ale ecranului se îmbină cu un spate fascinant, inspirat de Pantone.
Motorola Edge 50 Pro continuă tradiția și după cum indică și numele, oferă un ecran curbat, mai precis un panou P-OLED de 6.7 inch ce livrează rezoluție FHD+ (2712 x 1220 pixeli), rată de refresh de 144Hz, HDR10+ și promisiunea unei luminozități de până la 2000 nits în peak. Muchiile curbate ajută la un raport corp-ecran uriaș, de 92%, boost de la 90.5% pe predecesor.
Trecem direct la testul de luminozitate și descoperim un 910 LUX înregistrat, adică locul 26 în clasamentul Mobilissimo, peste Redmi Note 12 Pro+, Motorola Edge 40 Neo, Galaxy S22 și Nothing Phone (2a). Suntem la egal cu Xiaomi 13 Ultra iar cu doar câțiva LUX mai sus apare vivo X90 Pro. Față de predecesor avem un boost de aproximativ 100 LUX în plus.
Test Luminozitate ecran
1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
2.Google Pixel 9 Pro XL1906 (LUX)
+
52.Motorola Edge 50 Pro910 (LUX)
53.Redmi Note 12 Pro+ 5G907 (LUX)
54.Motorola Edge 40 Neo890 (LUX)
55.realme 12 Pro+881 (LUX)
56.OPPO Reno10874 (LUX)
57.Samsung Galaxy S22+873 (LUX)
58.OPPO Find X2872 (LUX)
59.Redmi Note 12 Pro 872 (LUX)
60.Xiaomi 13 Pro858 (LUX)
Ca noutăți, Motorola aduce aici și certificarea Pantone pentru culori naturale afișate de ecran. Poți personaliza experiența vizuală după bunul plac accesând zona de setări. Ai Dark Theme, poți umbla la fonturi iar legat de rata de refresh sunt următoarele moduri pe care le poți aplica - Auto (optimizare smart), 60Hz, 120Hz, sau 144Hz.
Mai poți schimba și temele, culorile, iconițele și formele lor, layout-ul, ba chiar și animația de scanner de amprente. La capitolul personalizare vei descoperi și opțiunea Made with AI unde vei încărca o poză cu tine și o ținută recentă, după care AI-ul va crea o serie de 4 imagini de fundal în tematica ținutei tale, fundaluri pe care le poți aplica pentru a te asorta cu telefonul.
Pentru lockscreen poți alege diferite shortcut-uri în stânga/dreapta, adăuga tipul de notificări dorit, sau modifica stilul ceasului afișat. De asemenea, mai poți umbla și la culori, cu modurile Natural, Radiant sau Vivid dacă vrei culori saturate. Fiind un smartphone cu ecran curbat asta înseamnă că ai și Edge Lightning, cu acele efecte luminoase pe curburi la primirea de mesaje sau apeluri.