OS, UI & Apps Huawei nova 11 Pro
Un OS familiar, cu AppGallery ca motor de căutare aplicații
La capitolul software nu sunt surprize mari, HUAWEI nova 11 Pro sosind cu EMUI 13 la pachet, bazat pe versiunea Android 12, așadar nu HarmonyOS precum se livrează în China. Ne bazăm pe soluția AppGallery și HUAWEI Mobile Services (HMS), pentru că nu mai avem Google oficial, dar cu toate acestea se pot găsi toate aplicațiile de care ai nevoie, pe care le descarci simplu și ușor.
Video-review HUAWEI nova 11 Pro, secțiunea OS, UI & APPS
Găsești și aplicații românești, de banking, de livrare mâncare, shopping și multe altele. Ca experiență de utilizare, lucrurile stau pe cât se poate de intuitiv, astfel că vei naviga prin swipe-uri prin interfață și ai o customizare avansată, cu opțiuni de widget-uri, teme, schimbări de fonturi, culori și posibilitatea de a grupa aplicațiile pe ecran în foldere cărora le setezi tu dimensiunea.
Sunt și multe opțiuni de securitate și partajare iar o noutate livrată în EMUI 13 vine sub forma acelor widget-uri suprapuse, practic poți combina 3 widget-uri într-unul singur și treci de la unul la altul prin swipe. În stânga ecranului de start ai acea zonă cu știri iar un swipe de sus în jos te vad uce în zona de notificări, unde vei avea afișate și dispozitivele tale conectate via Bluetooth, precum căștile.
Galerie capturi de ecran HUAWEI nova 11 Pro:
Un gest pinch out pe ecranul de start te duce la zona de customizare de unde poți schimba wallpaper-ul, widget-urile, ajusta setările pentru homescreen sau alege o altă tranziție pentru pagini. Pe lista de aplicații preinstalate, exceptându-le pe cele HUAWEI, se numără și Bing, Office, Translator, Outlook și câteva jocuri precum Candy Blast, Bubble Saga și Kung Fu Saga. Văd și multe shortcut-uri către aplicații pentru a le descărca direct din homescreen, pe care le poți șterge rapid la nveoie.
Setările sunt grupate foarte bine astfel că îți va fi ușor să găsești tot ce ai nevoie. Apropo de setări, pe lângă cele ce țin de conectivitate și personalizare, găsești și zona Storage de unde poți da curățare pentru a elibera din spațiul de stocare. Mai găsești și opțiuni precum Digital Balance, HUAWEI Assistant și Super Device pentru o conexiune seamless între device-urile tale cu o galerie disponibilă pe toate și clipboard între dispozitive.
Găsești tot ce ai nevoie pe nova 11 Pro, iar legat de securitate, te vei folosi de scanner-ul de amprente optic integrat în ecran pentru a-ți securiza și proteja datele de pe dispozitiv. Poți să descarci orice aplicație îți dorești doar prin deschiderea AppGallery și căutarea software-ului dorit, inclusiv soluții Google precum YouTube, Photos, sau multe altele. Odată ce instalezi prima aplicație se va instala automat și Gbox, un plugin necesar care trebuie păstrat în telefon pentru ca aplicațiile să funcționeze.
Aici pe Mobilissimo am mai avut articole informative în care v-am prezentat cum te poți bucura de astfel de aplicații pe telefonul tău Huawei folosind AppGallery, iar mai jos am lăsat câteva link-uri utile:
- Cum pot avea YouTube pe un telefon sau tabletă Huawei prin AppGallery (Tutorial)
- Poți instala Netflix din AppGallery pe telefoanele Huawei
- Aplicaţiile Google au revenit pe telefoanele Huawei şi le găsiţi în AppGallery; Iată cum!
- Aplicaţiile YouTube şi YouTube Music se pot descărca acum pe orice telefon Huawei direct din AppGallery
- Google Drive, Google Photos și Google Classroom, acum direct din AppGallery în telefonul tău Huawei
- Poftă de ceva bun şi shopping vinerea? Ce aplicații Food&Shopping găsim în Huawei AppGallery
- Waze, Bolt, Booking și alte aplicații Navi&Travel disponibile în AppGallery
- Ce aplicații Google găsim în AppGallery și cum ne facem treaba cu Google Drive și Google Photos?
- AppGallery oferă acces la aplicaţii de fashion; Ce şi de unde cumpărăm vara asta? Avem și un hit pentru piaţa SH
- Ce aplicaţii de comunicare, chat şi divertisment găsim în AppGallery şi cum funcţionează
Plusuri și minusuri Huawei nova 11 Pro
Părți pozitive
- - design premium
- - ecran cu upgrade la capitolul luminozitate, rezistență
- - camera selfie bună de vlogging
- - captură macro reușită și culori excelent redate
- - încărcare fulger pe fir
Părți negative
- - upgrade-uri minime față de predecesor
- - preț piperat la debut
- - fără stabilizare optică (OIS)
- - captura Night nu impresionează
Concluzii Huawei nova 11 Pro
HUAWEI nova 11 Pro și recenzia sa au atins punctul final, cel al concluziilor, iar dacă ai citit până aici, atunci știi și care este verdictul. nova 11 Pro este un smartphone tare arătos, alura premium fiind dată de ecranul cu muchii curbate iar acum ai și variante cu spate acoperit în piele ecologică și un pattern care va atrage priviri din mulțime, crezând că ai vreun telefon Gucci. Este un fashion phone aș putea spune, iar pe lângă design mai pune accentul și pe captura selfie cu a sa cameră duală frontală bună de vlogging.
Din păcate upgrade-urile hardware sunt minime, fiind păstrat procesorul, configurațiile, bateria, camerele și în mare aproape tot ce era în centrul atenției la predecesor. Pe lista de noutăți se află ecranul care acum este mult mai luminos și pe deasupra protejat de Kunlun Glass plus mai multă stocare aș zice. În rest rețeta se păstrează, rămâne în continuare cu lipsa 5G, iar prețul de la debut îl consider prea piperat în raport cu noutățile aduse. Doar o scădere considerabilă de preț va crește doza de interes.
Video Review Huawei nova 11 Pro
Note Huawei nova 11 Pro
- Design8,5/10
- Display9,9/10
- Hardware7,9/10
- Baterie9/10
- Connectivitate7,8/10
- Multimedia8,9/10
- Cameră9,5/10
- Benchmark-uri8,3/10
- Temperatură9/10
- OS, UI & Apps8,2/10
- Preț7,9/10
- Total8,63/10