Istoria lui Android cu Radu: Episodul #7 - momentul când Google a colaborat cu Kitkat şi un Android 4.4 plat şi optimizat

Autor: Radu Iorga | Publicat în: Android Editorial 7.695 ori13-04-2020

<b>Istoria lui Android cu Radu: Episodul #7 - momentul când Google a colaborat cu Kitkat şi un Android 4.4 plat şi optimizat</b>Ultima oară, prin februarie v-am lăsat la episodul 6 din "Istoria lui Android cu Radu", când ne ocupasem de Jelly Bean şi multiplele sale variante. Acum revenim cu episodul 7, în care vom discuta despre Android 4.4 KitKat şi istoria unui parteneriat

Ultima oară, prin februarie v-am lăsat la episodul 6 din "Istoria lui Android cu Radu", când ne ocupasem de Jelly Bean şi multiplele sale variante. Acum revenim cu episodul 7, în care vom discuta despre Android 4.4 KitKat şi istoria unui parteneriat inedit între un gigant tech şi un gigant al dulciurilor. Tot ce a adus nou acest release, dar şi ce terminale legendare ni l-au propus aflaţi mai jos.

Android "KitKat" este numele de cod al versiunii 11 de Android, iar în cifre e vorba despre versiunea Android 4.4. A fost prezentată pe 3 septembrie 2013 şi se axa în special pe optimizări aduse performanţei pe terminalele entry level, care nu aveau dotări prea răsărite. Povestea acestui debut e însoţită de o mică păcăleală a celor de la Google, care au lăsat luni întregi să se înţeleagă faptul că numele de cod va fi de fapt "Key Lime Pie". Asta pentru că în fundal negociau cu compania de dulciuri Nestle, care are brandul de batoane de ciocolată KitKat.

Key Lime Pie chiar a fost luat în calcul, dar până la urmă s-a renunţat la el pentru că aparent multă lume de pe glob nu ştie acel desert. Ca parte a unei promoţii au fost lansate batoane KitKat care aveau formă de roboţel Android şi a fost şi un concurs în SUA, cu tabletele Nexus 7 şi şi credit Play Store câştigat ca premiu în ambalajele de KitKat.

KitKat a dus mai departe îmbunătăţirile aduse de Android 4.1 Jelly Bean, doar că s-a axat mai mult pe optimizare, în special la terminale low end. Optimizarea a venit prin intermediul lui "Project Svelte", nume născut dintr-o anecdotă a şefului de inginerie Android David Burke, care înfiinţase "Project Butter" la Jelly Bean, iar după grăsime vine regimul, deci "zvelt". Pentru a simula terminalele cu specificaţii mai modeste, dezvoltatorii au subtactat un Nexus 4 la frecvenţe mici, cu un singur nucleu activ, 512 MB RAM şi rezoluţie de 960 x 540 pixeli. S-a monitorizat şi consumul de energie şi memorie, pentru a vedea de care are nevoie un OS de fapt pentru a fi operaţional.

Dorinţa era ca aplicaţiile să nu mai consume aşa multă memorie. La nivel vizual, identitatea Holo începută de la varianta 4.0 a evoluat, dar acum accentele de albastru au fost înlocuite cu nuanţe de gri şi alb. Asta se vede în special la iconurile din bara de status. Aplicaţiile au şi zone transparente şi avem şi un "Immersive Mode", deci complet full screen, ascunzand bară de navigare. Aveam şi bare de navigare transparente şi fundalul de app drawer era şi el transparent şi nu doar negru.

Pe terminalele cu Android stock, aplicaţiile Messaging şi Movie Studio au fost scoase, prima înlocuită cu Google Hangouts, care suporta şi SMS-uri. Aplicaţia Gallery a fost casată în favoarea lui Google+ Photos. Poate cel mai mai update a fost un nou runtime environment, cunoscut ca Android Runtime (ART) şi menit să îl înlocuiască pe Dalvik (virtual machine) a debutat, dar doar ca preview pe KitKat. Ulterior ART avea să devină norma. Acolo unde Dalvik folosea compilare a aplicațiilor just în time (JIT), ART folosea compilare la instalare şi apoi rulai exclusiv aplicaţia din versiunea compilată.

Dialerul era acum mai simplu, ca şi pagina de Contacte, iar contactele erau organizate în funcţie de cei cu care vorbeai mai des. Puteai şi căuta business-uri din zona din aceeaşi bară de căutare ca şi contactele. Jocurile, eBook-urile şi filmele erau acum complet full screen, ascunzand bara de status şi butoanele navigaţionale, pe măsură ce ecranele se măreau tot mai mult. Aplicaţia Hangouts combina atât conversaţiile din Hangouts, cât şi SMS-urile şi MMS-urile.

Controlul vocal a evoluat, cu suport pentru "Okay Google" Pentru a activa controlul Google Now. Puteai dicta mesaje sau face căutări vocale. Primeam şi emoji-uri în tastatură, o conectare mai uşoară la Google Cloud pentru imprimare, dar şi suport pentru toate serviciile de plată prin NFC. Era şi un pedometru integrat în OS, care se conecta la aplicaţiile de fitness. Google promitea că acest OS a fost gândit pentru terminalele accesibile, care au şi 512 MB RAM la bord şi îl vor putea rula foarte uşor.

Reţineţi şi că avem în perioada designurilor "Plate" din Windows Phone şi iOS 7, iar Google a mers şi ea pe o abordare "plată" pentru iconuri şi le-a făcut mai mari. App drawer-ul avea acum doar aplicaţii şi nu widget-uri, iar acestea din urmă se accesau doar ţinând apăsat homescreen-ul sau ciupindu-l. KitKat aducea şi un boost la localizare, folosind o combinaţie de GPS, WiFi şi antene mobile din zonă pentru a vă găsi localizarea mai precis. Lockscreen-ul din Android 4.4 putea acum afişa şi altceva decât widget-uri, precum album art de filme sau muzica şi controale dedicate de playback.

Iată şi terminalele reprezentative pentru acest OS:

LG Nexus 5

Nexus 5 a fost un telefon produs de LG ca flagship şi promotor al lui Android KitKat. A primit recenzii pozitive pentru performanţă, dar ecranul a fost criticat pentru modul în care vedea la soare. Camera era cam inconstantă totuşi. Avea un corp din policarbonat plăcut la atingere şi amintind cumva de Nexus 7 din 2013. Ca hardware semăna mult cu LG G2, cu care era înrudit. Era echilibrat ca dotări, doar că la nivel internaţional nu prea suporta destule benzi 4G. La recenzia noastră ni s-a părut sub LG G2.

Samsung Galaxy S5

Galaxy S5 era flagship-ul Samsung pe anul 2014. A debutat la MWC 2014 şi în România a avut o prezentare spectaculoasă la Hotelul Intercontinental. A fost primul telefon de pe piaţă cu filmare 4K şi se remarca prin extra funcţii de securitate, ca un cititor de amprente sau un Private Mode. Ieşea în evidenţă şi prin funcţiile de sănătate, cu acel cititor de puls din spate.

A fost primul Galaxy S criticat mult pentru bloatware, dar şi pentru cititorul de amprente şi senzorul de puls care erau inconstante. Părerile au fost împărţite despre designul "minge de golf" al spatelui: unii apreciau un telefon mai uşor, alţii erau ahtiaţi după trendul metalic al momentului.

HTC One M8

HTC One (M8) a venit după un telefon fantastic, HTC One M7, care a făcut istorie. Acest model sosea în martie 2014 şi a fost poate ultimul flagship HTC unanim apreciat de public. Avea un corp mai rotunjit, ecran Full HD şi un senzor pentru adâncimea câmpului pentru cameră, revoluţionar la acea vreme. Difuzoarele stereo erau generoase ca volum, deja trademark HTC. În mod curios a avut şi o versiune cu hardware identic şi Windows Phone 8.1 la bord. I-am apreciat bateria, acustica, lipsa de bloatware şi puterea procesorului. Nu filma totuşi aşa bine ca rivalii.

Samsung Galaxy K Zoom

Samsung Galaxy K Zoom a fost un cameraphone experiment, din anul 2014. Era urmaşul lui Galaxy S4 Zoom şi avea o stabilizare optică excelentă, dar şi zoom impresionant pentru acel an. Camera sa avea rezoluţie de 20.7 megapixeli şi oferea un zoom optic 10X, pe care de abia în 2020 l-am atins pe Huawei P40 Pro+. Avea şi bliţ Xenon şi LED, dar făcea fotografiile cam lent, pentru că procesorul nu era pe măsura senzorului foto încă. Era un terminal masiv, cu carcasă groasă din plastic ieftin şi cumva per total a fost sub telefoanele momentului: Galaxy S5 şi Lumia 1020.

Samsung Galaxy Note 4

Galaxy Note 4 era flagship-ul de toamnă Samsung din anul 2014. Venea cu Android KitKat la bord şi un ecran considerat uriaş, la 5.7 inch. Lumea l-a reţinut pentru că avea imitaţie de piele pe spate. Încă 2014 încă se mai scotea bateria din telefon, iar în mod inedit a revenit la portul microUSB 2.0, în loc de USB 3.0 ca pe Note 3 şi Galaxy S5. Revoluţiona printr-o funcţie Fast Charge, care te ducea la 50% în 30 de minute. Stylus-ul era la posturi, permiţându-ţi să decupezi porţiuni din ecran, extrăgând textul din imagini, dar şi desenând pe screenshoturi. S Pen avea şi un buton fizic care îţi permitea să îl ţii apăsat pentru a selecta mai multe fotografii sau rânduri de text.

Huawei Ascend P7

Înainte să visăm la colaborări cu Leica şi telefoane cu procesoare puternice, aveam generaţia Huawei Ascend. Ascend P7 era flagship-ul Huawei din 2014. A primit recenzii mixte, iar lumea i-a lăudat corpul subţire şi faptul că folosea sticlă în construcţia sa. Procesorul era totuşi lent faţă de rivali, iar Huawei risca cu propriul Kirin, care la acea vreme nu impresiona. Preţul era atractiv, ecranul luminos, acustica OK, dar filmarea era slabă şi bateria sub așteptări. Avea şi mult bloatware.

LG G3

LG G3 era flagship-ul LG pe anul 2014, care a venit ca succesor pentru LG G2 şi i-a moştenit câteva elemente de design. Avea muchii înguste ale ecranului şi inaugura rezoluţia Quad HD pe ecranele de telefon. Din păcate ecranul nu se descurca deloc la soare şi autonomia era serios ştirbită. Un aspect trăznit e că sistemul de autofocalizare laser din spate folosea o componentă creată iniţial pentru aspiratoarele LG. Lumea a criticat imitaţia de metal a carcasei, promovată ca metal real.

LG păstra abordarea sa unică, cu butoane în spate, mai atent separată de cameră. Telemetrul său laser a fost o premieră printre flagship-uri, iar autofocalizarea se făcea în doar 276 de milisecunde datorită lui.

Sony Xperia Z2

Sony Xperia Z2 era flagshipul Sony pe anul 2014, sosit în primăvara acelui an. Era deja perioada când Sony se despărţise de Ericsson şi aveam un debut la MWC 2014. Impresiona prin designul rezistent la apă, dar şi-a atras multe critici prin supraîncălzirea şi blocajul când filma 4K. Când l-am testat, noi l-am numit "cea mai bună cameră din 2014" şi i-am apreciat difuzoarele stereo. Ecranul făcea un salt însemnat de la Xperia Z1, iar bateria livra ce promitea. Aveam şi bloatware şi interfaţa părea blocată în timp. La acea vreme primeam două aplicaţii PlayStation la bord.