UHANS A101s rulează Android 6.0 Marshmallow şi la drept vorbind nici nu mă aşteptam să îl văd rulând Android 7.0 Nougat. Are o interfaţă custom, cu iconuri cam prea colorate şi copilăroase, dar abordarea e minimalistă totuşi şi pictogramele sunt simple.
Secţiunea dropdown include notificări şi Quick Settings, printre care în mod interesant se regăseşte şi o opţiune ce permite înregistrarea video direct de pe ecran, deci captura de ecran în format video. Utilă pentru gameri şi cei care testează aplicaţii aş zice. Dacă ţinem apăsat pe ecran se declanşează o serie de opţiuni, printre care şi Plugin, care e practic secţiunea de widget-uri, dar şi Theme cu propriul magazin de teme şi Exclusiv Space, care e un widget mare cât tot homescreen-ul.
Putem alege şi alt wallpaper şi putem selecta chiar şi alt cursor, prin opţiunea Magic Finger, lăsând în urmă inimioare sau steluţe. Avem şi tranziţii şi iconuri de setat aici, plus layoutul de modificat, dacă dorim. Sunt incluse şi gesturi, iar unul dintre homescreen-uri oferă shortcut-uri direct spre Yahoo, Amazon, Facebook şi Google, pentru căutare.
Setările includ Smart Gestures şi nici o altă funcţie specială, din păcate. Nu avem nici scanner de amprente, o mare lipsă în 2016 şi 2017, iar în privinţa aplicaţiilor am numărat 29 de apps preinstalate. Pe lista se află Theme Club, Security Center, dar şi multe alte aplicaţii dezinstalabile fără probleme. Aplicaţiile se pot dezinstala ca pe iOS, din ce am văzut, cu un "X" apărând în dreptul lor când doriţi dezinstalarea.
Disponibilitate
Prețuri actualizate