Top 10 telefoane pe anul 2020 în viziunea lui Claudiu Sima: pliabile, ecrane rotative și productivitate pe diagonală mare

7.249 ori
<b>Top 10 telefoane pe anul 2020 în viziunea lui Claudiu Sima: pliabile, ecrane rotative și productivitate pe diagonală mare</b>A venit și acel moment din an în care trebuie trasă linie și selectate telefoanele lansate în ultimele 12 luni care au reușit să mă impresioneze prin dotările, design-ul sau nivelul de performanță oferit

A venit și acel moment din an în care trebuie trasă linie și selectate telefoanele lansate în ultimele 12 luni care au reușit să mă impresioneze prin dotările, design-ul sau nivelul de performanță oferit. A fost un an diferit și pandemia a dat totul peste cap, inclusiv numeroasele evenimente la care participam de obicei și care mi-au lipsit. În așteptarea unui an mai bun și cu speranțe că totul revine la normal, vă prezint mai jos topul meu personal cu cele 10 telefoane lansate în 2020 care mi-au atras atenția în mod special.

Țin să vă amintesc că nu mă joc prea mult pe telefon, dar petrec mult timp în aplicații de streaming video, socializare, productivitate și fotografiez ocazional. Am nevoie de un smartphone echilibrat și capabil să îndeplinească cerințele mai sus menționate. 

10. LG Wing

LG Wing

Încă de când am văzut primele teasere, LG Wing mi-a captivat atenția și nu am fost dezamăgit nici când am văzut telefonul lansat oficial. Este ceva nou pe această piață unde nu multe se schimbă în materie de format de la an la an și îmi place că LG a demarat un program menit fix să aducă inovație în segment. Ecranul rotativ are multe aplicații, dar dimensiunile masive ale telefonului îl fac cam greu de utilizat ca daily-driver. Este smartphone-ul ce precede modelul rulabil al sud-coreenilor și pe mine unul m-a încântat chiar dacă nu am reușit să pun mâna pe el până acum. Foarte scump totuși...

9. Redmi Note 9 Pro 5G

Redmi Note 9 Pro 5G

Un alt telefon care a sosit pe final de an și pe care nu l-am putut trece cu vederea este Redmi Note 9 Pro 5G, smartphone care reușește să uimească prin dotările sale și prin preț. La puțin peste 200 euro (cel puțin în China) primești un telefon cu ecran 120Hz, procesor Snapdragon 750G, 5G, cameră foto principală de 108 mpx, baterie mare cu încărcare rapidă și dacă vrei mai mult există și o configurație cu 256 GB stocare, noutate în zona mid-range. Cred că va fi un hit și îl aștept și la noi în magazine.

8. ASUS ROG Phone 3

ASUS ROG Phone 3

Așa cum spuneam și mai sus, nu prea mă joc pe telefon și atunci când o fac nu e vorba despre titluri solicitante, dar dacă ar fi să caut un terminal cu asemenea criterii pe listă, atunci ar fi clar ASUS ROG Phone 3. Au fost aduse multe îmbunătățiri, performanța este de top, ai și baterie uriașă, un ecran 144Hz, multă stocare și luminițe LED dacă asta te pasionează și vrei să ai un telefon care să iasă în evidență. Greutatea rămâne în continuare ridicată dar dacă vrei un asemenea hardware trebuie să mai fie făcute și astfel de sacrificii. 

7. Motorola Edge+

Motorola Edge+

Am fost încântat în acest an și de faptul că Motorola a revenit în zona flagship, cu un smartphone promițător și cu multe de oferit atât ca hardware, cât și design. Prețul însă nu a fost pe atât de bun precum mă așteptam, serios piperat ca să marcheze o revenire de succes a Moto pe piața terminalelor high-end. Între timp suma de vânzare a mai scăzut și telefonul se laudă cu un ecran super curbat (dacă vrei așa ceva), procesor Snapdragon 865, multă stocare și RAM, difuzoare stereo. Formatul alungit nu este pentru oricine dar clar Edge+ este un telefon care merită mai multă atenție.

6. Huawei P40 Pro

Huawei P40 Pro

În 2020 am avut ocazia să testeze câteva săptămâni bune și smartphone-ul Huawei P40 Pro care a fost luat de mulți în considerare pentru achiziție, având un pachet hardware high-end, design arătos și un ecran de calitate. Fix asta am apreciat și eu la terminalul de față, mai puțin cât de alunecos a fost și cât de mare are acel decupaj selfie pilulă - cu care sincer nu m-am putut obișnui, plus că nu sunt nici genul care face atât de multe selfie-uri. Ca de obicei Huawei a integrat aici o cameră foto bună pentru orice condiții și mai mult de atât, un setup pe care l-am folosit pentru a surprinde rapid cadre deosebite. Consider camera principalul atuu aici, iar un lucru care îl trage în jos este software-ul și lipsa serviciilor Google și aplicațiilor din suita G pe care le folosesc des. Partea bună este că AppGallery crește constant și la fel și numărul de parteneri care se înscriu în platformă.

5. iPhone 12 Mini 

iPhone 12 Mini

Încă din perioada de zvonuri, informația referitoare la debutul unui iPhone compact mi-a atras atenția - telefon ce s-a dovedit a fi iPhone 12 Mini. Recunosc că m-am obișnuit cu terminale de diagonale generoase dar aș fi dispus să revin la ceva mai compact și mai manevrabil cu o singură mână precum este acest iPhone 12 Mini. Îmi place la nebunie și design-ul “retro” care se inspiră de la iPhone 5. Dotările sunt la fel de high-end precum cele de pe modelele mai scumpe din lineup, cu excepția camerei unde avem doar un setup foto dual. Marele compromis este la capitolul baterie unde mulți critică autonomia. Sunt lucruri de îmbunătățit și aștept cu mare interes varianta upgrade fără breton și cu o baterie mai mare la interior. 

4. Samsung Galaxy S20 FE

Samsung Galaxy S20 FE

Pe final de an sud-coreenii de la Samsung au venit cu un telefon încântător din multe puncte de vedere, un Galaxy S20 FE care i-a mulțumit pe fanii de pretutindeni. De ce? Pentru că acesta a fost un soi de S20 Lite disponibil în variante cu ambele procesoare folosite de Samsung, adică Exynos 990 pe modelul 4G și Snapdragon 865 pe cel 5G. Livrează performanță de top la un preț mai bun decât S20, are ecran mai mare și tot cu rată de refresh superioară iar testele realizate de Alex au scos la iveală multe puncte forte, inclusiv o cameră peste așteptări. Sunt și ceva obiecții precum spatele din plastic, încărcarea cam lentă și problemele întâmpinate de unii utilizatori, semn că Samsung a trebuit să taie de la unele capitole pentru a ajunge la acest preț. Chiar și așa, S20 FE reprezintă o alternativă pentru cei care nu vor să cheltuie cu 1000 lei în plus pentru flagship-ul principal pentru a se bucura de același nivel de performanță hardware, sau poate peste. Nu sunt fan al panoului din plastic totuși, mai ales că plătești peste 2000 lei aici..

3. Samsung Galaxy Z Flip 5G

Samsung Galaxy Z Flip 5G

Dintre toate smartphone-urile pliabile pe care le-am văzut lansate pe parcursul acestui an, Samsung Galaxy Z Flip 5G a fost produsul care mi-a atras cel mai mult atenția. De ce? Pentru că adoptă fix formatul care pune în valoare cel mai bine caracteristica de pliabil cel puțin din punctul meu de vedere, fiind livrat aici un telefon foarte compact care atunci când se deschide scoate la iveală un display la fel de mare cât alte smartphone-uri clasice de pe piață. Deja telefoanele actuale sunt mari, poate chiar prea mari, iar ideea de a transforma la deschidere un asemenea terminal într-o tabletă și mai mare precum se întâmplă cu Z Fold 2 nu mă prea încântă. O face totuși Galaxy Z Flip 5G, un smartphone îmbunătățit față de varianta sa 4G, cu mult potențial și care se remarcă prin ușurința de utilizare. Aduce înapoi nostalgia telefoanelor cu clapetă, are un design tare arătos și hardware potent. Nu strica un ecran exterior mai generos și o baterie mai generoasă la pachet, dar poate că succesorul din 2021 va umbla și la aceste capitole. Mie unul mi-a plăcut tare mult Z Flip 5G și aștept să văd și alternative pliabile cu clapetă de la alți producători anul viitor.

2. iPhone 12 Pro

iPhone 12 Pro

Dacă aș fi să aleg astăzi să cumpăr un iPhone nou dintre cele 5 pe care Apple le-a lansat pe parcursul acestui an, atunci banii s-ar îndrepta către iPhone 12 Pro. Deși îmi place și varianta Mini nu pot să spun pas unui ecran mai mare numai bun de consumat video pe YouTube sau Netflix și unei camere foto ce este capabilă și de zoom optic (care se poate dovedi tare utilă mai ales la evenimente precum MWC unde vreau să iau un cadru cu produsele prezentată pe scenă). Panoul spate mi se pare mult mai elegant cu acel finisaj mat pe care îl adoptă și urcă și stocarea, cantitatea de RAM. Despre procesor numai cuvinte de laudă și îmi place și sistemul MagSafe cu diferite accesorii ce se atașează magnetic. Este un telefon future-proof care va primi și update-uri 4-5 ani. 

1.Samsung Galaxy Note 20 Ultra 

Galaxy Note 20 Ultra

Telefonul care merită locul 1 în 2020 în topul meu personal este nimeni altul decât Samsung Galaxy Note 20 Ultra. Consider că este smartphone-ul care aduce pachetul complet și care ar fi un înlocuitor ideal pentru al meu Galaxy Note 9. M-am obișnuit mai mult cu experiența S-Pen decât mă așteptam inițial și trecerea la Note 20 Ultra ar fi un pas major cu multe noutăți de descoperit în ale productivității și interacțiunii cu acest accesoriu. Oricând am nevoie de precizie scot SPen-ul și mă ajută tare mult în editarea foto, text cu funcții rapide copy/paste, iar acum pe noul Note scade și latența pentru și mai mult control. Hardware-ul este unul de top și aș merge pe varianta Snapdragon care se găsește și la noi pe plan local în oferta unor retaileri. Ecranul este superb pentru consumul de video pe Netflix sau YouTube, apare și rata de refresh superioară și aduce o cameră pe care mă pot baza în tot soiul de condiții, chiar și la zoom. Ce mi-aș fi dorit în plus ar fi fost o încărcare mai rapidă, dar s-a mers pe ruta sigură. Note 20 Ultra 5G este telefonul pe care mi l-aș cumpăra în viitorul apropiat și care sunt sigur că îmi va satisface toate necesitățile smart.

Acesta a fost topul meu și în încheiere țin să menționez și câteva așteptări/predicții pe care le am de la 2021 în materie de noutăți smartphone. În primul rând sunt încântat să văd cum arată primul telefon rulabil de la LG, asta după ce Oppo a prezentat un super concept. Aștept și mai multe telefoane pliabile cu clapetă și vestea că S21 Ultra va avea suport S-Pen este un alt factor wow. Va fi un an 2021 cu multe smartphone-uri 5G, inclusiv modele accesibile de la producători consacrați, cu multe pliabile care vor veni pe piață la prețuri mai bune decât predecesorii, acum că tehnologia a evoluat și costurile de producție au scăzut. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×